Președintele Klaus Iohannis a fost prezent miercuri în Parcul Carol, din București, la celebrarea Zilei Armatei, prilej cu care a transmis că astăzi, prin apartenenţa la NATO şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, România beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istorie.
Președintele Klaus Iohannis a mai transmis că, pentru a întări securitatea României, țara noastră va continua să investească masiv în înzestrarea Armatei, pentru a avea o bază solidă ce ne va permite să derulăm o serie de programe de modernizare a echipamentelor existente şi de înzestrare cu altele moderne, printre care: avioane multi-rol, sisteme şi echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum şi echipamente de protecţie individuală şi colectivă.
„Vom continua să acordăm o atenție deosebită și înzestrării cu echipamente de luptă și de protecție moderne. Începând cu acest an, alocăm 2,5% din PIB Apărării, iar cel puțin 20% din acest buget va fi destinat în continuare înzestrării forțelor armate. Această bază solidă ne va permite să derulăm o serie de programe de modernizare a echipamentelor existente și de înzestrare cu altele moderne, printre care: avioane multi-rol, sisteme și echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum și echipamente de protecție individuală și colectivă. Acestea, alături de un nivel de pregătire ridicat, vor asigura o capacitate de apărare credibilă, puternică și adaptată noilor cerințe de securitate. Trebuie să fim permanent în măsură să răspundem prompt și eficient provocărilor din ce în ce mai diverse cu care ne confruntăm”, a declarat șeful statului.
Iohannis a explicat de ce este nevoie de modernizarea armatei
„Traversăm o perioadă foarte complicată, în care pacea și întregul climat de securitate la nivel global sunt amenințate de conflicte regionale cu potențial de agravare. Europa se confruntă cu o criză fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a agresiunii militare brutale și ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în timp ce atacul terorist șocant și reprobabil din 7 octombrie împotriva Statului Israel riscă să destabilizeze complet Orientul Mijlociu pe termen lung. În acest context dificil, este cu atât mai relevant rolul Armatei României în asigurarea securității naționale și a apărării colective pe Flancul Estic al NATO. Militarii români, alături de aliații prezenți pe teritoriul țării noastre, cărora le mulțumesc și cu acest prilej, sunt elemente-cheie în menținerea posturii de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre, o zonă de importanță strategică pentru spațiul euroatlantic”, a afirmat acesta.
foto cu rol ilustrativ