Conecteaza-te cu noi

Politica

Preşedintele Iohannis, de Ziua Naţională: 1 Decembrie, idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi într-o Românie condusă de politicieni responsabili şi integri

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis le urează românilor “La mulţi ani” de Ziua Naţională, într-un mesaj video transmis pe Facebook, el spunând că 1 Decembrie 1918 reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi “într-o Românie prosperă condusă de politicieni responsabili şi integri”.

“Dragi români, astăzi este ziua noastră naţională, zi în care cu toţii, oriunde ne-am afla, ne sărbătorim patria. În 1918, românii au trăit emoţia reîntregirii. De atunci, 1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi într-o Românie prosperă condusă de politicieni responsabili şi integri”, transmite şeful statului, de Ziua Naţională a României, citat de news.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis mai spune, într-un mesaj video postat vineri dimineaţă pe Facebook, că acum, în prag de Centenar, este un bun prilej să reflectăm la cum vrem să arate ţara noastră.

“Numai împreună, implicaţi şi determinaţi, vom reuşi să construim o Românie puternică şi respectată în Europa şi în lume. La mulţi ani, dragi români, La mulţi ani România”, îşi încheie Iohannis mesajul transmis de Ziua Naţională a României.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions