Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi, în plenul Parlamentului European, la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, în cadrul căreia susţine o alocuţiune privind viziunea României în legătură cu acest subiect. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că pledează ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate, iar cheia centrală trebuie să rămână unitatea. Preşedintele a spus că în niciun caz nu se pot repune în discuţie principiile fundamentale pe care proiectul european a fost clădit. El a subliniat că o Europă cu mai multe viteze sau o Europă a cercurilor concentrice nu pot reprezenta soluţii.Klaus Iohannis a subliniat că românii sunt conectaţi la valorile democratice şi şi-au făcut auzită vocea atunci când a fost nevoie, că tânăra generaţie crede în Europa şi ea hrăneşte optimismul.
Întrebat despre poziția președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, cel care a cerut un consens în România, în ceea ce privește statul de drept și justiția, înainte ca România să preia conducerea rotativă a Uniunii Europene, în contextul în care, miercuri, președintele a convocat partidele parlamentare la consultări pe situația din justiție, Iohannis a ținut să transmită că el nu va face niciun compromis.
”Poziția mea este următoarea: eu nu sunt dispus să cobor standardele în ceea ce privește justiția și statul de drept. Statul de drept este stat de drept, iar justiția trebuie să funționeze independent. La aceste lucruri eu nu renunț (…) Eu sunt pregătit să asigurăm o președinție de succes a Uniunii Europene și Guvernul pare pregătit și vom lucra împreună pentru o președinție decentă, de succes.”, a declarat Klaus Iohannis citat de stiripesurse.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a sosit, la ora 11.00, ora României, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, fiind întâmpinat de către preşedintele PE, Antonio Tajani. Ceremonia primirii a inclus şi intonarea imnului de stat al României.
sursa foto: Rfi
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta