Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea TVA Split

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, a anunţat, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

Ordonanţa Split TVA a fost adoptată de Parlament cu mai multe modificări faţă de forma iniţială a Guvernului, iar în forma în care a ajuns la preşedinte pentru promulgare se stabileşte că plata defalcată a TVA va fi obligatorie doar pentru firmele în insolvenţă şi pentru cele care înregistrează datorii la plata TVA, peste un anumit plafon (la finele anului 2017 şi apoi începând din ianuarie 2018), fiind exceptate firmele neînregistrate în scop de TVA şi instituţiile publice.

Perioada de achitare a datoriilor a fost extinsă cu 30 de zile, iar pragurile de îndatorare pentru care firmele sunt înscrise automat în split TVA au fost majorate de zece ori.

Guvernul stabilise ca plata defalcată a TVA să fie opţională de la 1 octombrie şi obligatorie de la 1 ianuarie, dar senatorii au stabilit însă că sistemul va fi obligatoriu doar pentru firmele în insolvenţă şi pentru cele cu datorii la TVA. Senatul a mai stabilit că firmele cu întârzieri la plata TVA introduse automat în sistemul split vor avea dreptul să renunţe la aplicarea acestui mecanism doar după 6 luni de la data în care nu se mai află în situaţia de a avea restanţe. Cele care optează benevol pentru acest sistem pot ieşi din mecanism doar la sfârşitul anului fiscal, dar nu mai devreme de 1 an.

Advertisement
usr

La rândul lor, deputaţii au amendat, ordonanţa, majorând de zece ori pragurile de îndatorare pentru care firmele sunt înscrise automat în split TVA. Astfel, pentru contribuabilii mari pragul va fi de peste 15.000 lei, în loc de 1.500 lei, iar pentru cei mijlocii va fi de peste 10.000 lei, în loc de 1.000 lei. În cazul celorlalţi contribuabili, inclusiv persoane fizice, pragul va fi de peste 5.000 lei.

Deputaţii au majorat şi cu câte 30 zile termenele de achitare a obligaţiilor restante la TVA.  Totodată, în forma finală a noului sistem, firmele care nu sunt înregistrate în scop de TVA şi instituţiile publice sunt exceptate de la a efectua plăţi într-un cont distinct de TVA chiar dacă intră în relaţii comerciale cu firmele aflate în sistemul split TVA.

Potrivit datelor oficiale, de această modificare ar putea beneficia 1,2 milioane de persoane impozabile care nu sunt plătitoare de TVA, în timp ce obligaţia de a plăti într-un cont distinct, în relaţia cu firmele din sistemul split TVA, va reveni în cazul a aproximativ 350.000 de firme înregistrate în acest scop, transmite news.ro.

Excepțiile de la aplicarea split TVA

Deputaţii au exceptat totodată de la aplicarea split TVA următoarele cazuri: a) în situaţia în care plata nu este efectuată direct de beneficiar către furnizor/ prestator; b) în situaţia în care plata este efectuată în natură; c) în situaţia în care plata este efectuată prin compensare; d) în situaţia plăţilor efectuate cu card bancar sau sumelor puse la dispoziţie prin cont escrow; e) prin finanţarea acordată de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare prin preluarea creanţelor, respectiv prin operaţiuni de factoring. Deputaţii stabiliseră iniţial, la propunerea Camerei Consultanţilor Fiscali, că vor putea fi debitate conturile de TVA nu doar cu taxa achitată în contul de TVA al furnizorului/ prestatorului, aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, inclusiv taxa aferentă avansurilor, respectiv cu TVA achitată la bugetul de stat, ci şi cu plata altor obligaţii bugetare. Camera Deputaţilor a adoptat un nou amendament – conturile de TVA vor putea fi debitate exclusiv cu taxa achitată în contul furnizorului/prestatorului, aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, incluzând avansul, respectiv cu TVA achitată la buget, dar fără alte obligaţii bugetare.

Advertisement
usr

Ordonanţa Guvernului stabilea că persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA dupa 1 ianuarie 2018 beneficiază de o reducere cu 5% a impozitului pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul. Deputaţii au stabilit că de această facilitate vor beneficia şi după 1 ianuarie 2018, întreg anul, şi persoanele care au optat pentru aplicarea mecanismului plăţilor defalcate a TVA în anul 2017.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions