Conecteaza-te cu noi

Politica

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Trăim vremuri fără precedent în Uniune. Realitatea este radical diferită

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Europei în cadrul căruia arată că trăim vremuri fără precedent în istoria Uniunii Europene, iar noua realitate este radical diferită față de cea din urmă cu câțiva ani.

Ziua Europei ne găsește anul acesta într-un context complet redefinit. După provocarea majoră a pandemiei de COVID-19, trăim în aceste zile realitatea războiului la granițele Uniunii Europene, care a generat cea mai mare criză umanitară din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Trăim vremuri fără precedent în existența Uniunii, când este pusă la încercare însăși capacitatea noastră de a ne apăra valorile fundamentale, centrate în jurul conceptului pe care s-a clădit construcția europeană: pacea.

Menținerea păcii a reprezentat constanta Europei ultimelor decenii, o garanție a stabilității care ne-a permis să atingem un nivel de prosperitate fără precedent la nivelul Uniunii. În 2022, marcăm 15 ani de la momentul istoric al aderării României la Uniunea Europeană, opțiune asumată și susținută la nivelul întregii societăți. Beneficiile acestei alegeri sunt palpabile astăzi pentru progresul națiunii noastre pe termen lung, statutul de stat membru al UE oferind cadrul unui parcurs ireversibil de progres democratic, de dezvoltare economică și socială, de solidaritate și angajament activ la construcția proiectului european.

Din păcate, unda de șoc a războiului neprovocat și ilegal declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în vecinătatea imediată a României, ne pune în fața unei realități radical diferite de cea în care am acționat până în prezent.

Astăzi, consecvenți spiritului și modelului democratic european, suntem datori să dovedim aceeași conștiință vizionară pe care au avut-o personalitățile fondatoare ale Uniunii. Cuvintele lui Robert Schuman răsună acum mai vii ca oricând: „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință”.

Pentru a ne ridica la înălțimea misiunii noastre, este necesară o adaptare rapidă, o regândire a modului în care punem în slujba obiectivelor noastre resursele de care dispunem și o ajustare a priorităților de acțiune la marile provocări contemporane.

În consonanță cu această viziune, la un deceniu și jumătate de la aderare, România este un membru capabil să contribuie activ cu soluții, punând în beneficiul comun al Europei punctele sale forte.

Amenințarea Federației Ruse la adresa securității euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori. Europa trebuie să devină mai puternică, mai vocală, mai capabilă și astfel mai bine pregătită, prin consolidarea cooperării transatlantice, dezvoltarea interoperabilității capabilităților și mobilizarea eforturilor în deplină complementaritate cu NATO. Uniunea trebuie să ofere un sprijin susținut pentru întărirea rezilienței Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei, care se confruntă cu provocări dramatice pentru securitatea și stabilitatea lor. Sprijinul și susținerea partenerilor din Balcanii de Vest rămâne, de asemenea, o prioritate.

În același timp, trebuie să investim mai multă atenție și resurse adecvate pentru a consolida capacitatea de a gestiona provocările complexe ale prezentului și viitorului, care depășesc sfera militară convențională și se extind la spațiul cibernetic și la amenințări de tip hibrid. Totodată, pregătirea pentru un viitor sigur presupune și investiții semnificative în educație și dezvoltarea aptitudinilor digitale, dar și mobilizarea efortului comun la nivel național pentru a avea un mediu sănătos. Provocarea asigurării securității alimentare va reclama o acțiune eficientă în direcția reducerii dependențelor la nivelul Uniunii Europene, dar și pentru sprijinirea Ucrainei și a țărilor celor mai vulnerabile.

Criza actuală a relevat și necesitatea întăririi securității energetice a Uniunii Europene. Valorificarea resurselor din Marea Neagră, investițiile în noile tehnologii în domeniul energiei nucleare și în producerea de energie regenerabilă, precum și demersurile de consolidare a conectivității energetice vor permite României să contribuie activ la eforturile europene în materie, asumând un rol de pol regional de securitate energetică.

Actualul război este și unul îndreptat împotriva tuturor principiilor și valorilor europene care constituie esența și liantul construcției europene – democrația, statul de drept și drepturile fundamentale. Lecțiile învățate din istoria noastră ne-au arătat că, în absența principiilor democratice, nu poate fi asigurat un viitor stabil, prosper și pașnic.

La 15 ani de la aderare, națiunea noastră demonstrează că este dinamică, profund pro-europeană, capabilă de empatie, compasiune, spirit de sacrificiu și a interiorizat pe deplin solidaritatea, respectul pentru demnitatea umană și protejarea drepturilor omului.  Iar entuziasmul tinerilor români, nucleul vibrant al societății noastre, va fi forța motrice a următoarei etape de dezvoltare a României europene.”, scrie Klaus Iohannis.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions