Imediat după ce au fost concretizate nominalizările pentru funcțiile de conducere în Consiliul Județean Constranța, președintele Marius Horia Țuțuianu și cei doi vicepreședinți ai săi, Claudiu Palaz și Daniel Dumitru, au început să facă vizite la unitățile care se află în administrarea CJC. Au fost pe la Spitalul Județean, pe la Direcția de Asistență Socială, iar ieri au vizitat Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri. Cum se face nu-mi dau seama, dar peste tot ei au fost foarte contrariați de ceea ce au găsit. Tot timpul și-au manifestat nemulțumirea, demonstrând practic că nu știi cum stau lucrurile până când nu ești determinat să le vezi cu ochii tăi. (Lucru pe care ar trebui să îl facă toți directorii, de la mic la mare!) În urma acestei vizite neanunțate s-au descoperit mai multe nereguli dar și obiecte care nu țin de domeniul de activitate al RAJDP.
„Am rămas șocați de ce am găsit. Zeci de utilaje dezafectate și obiecte numai bune de dus la muzeu ”, a declarat președintele C.J.C., Marius Horia Țuțuianu.
La sediul central al RAJDP, dar și la Stația de Preparare Asfalt – Cuza Vodă s-a constatat că spațiile destinate reparării și întreținerii utilajelor erau folosite pe post de spații de depozitare a unor resturi de ajutoare, aflate într-o avansată stare de degradare. Conducerea CJC a mai descoperit și câteva piese de mobilier destinate petrecerilor câmpenești. De parcă regia se ocupa numai de petreceri!
La secția din localitate Cuza Vodă au fost găsite calești, hamuri, trăsuri precum și costume de călărie. “Ne putem deschide un centru de echitație, fără nici un fel de probleme”, au punctat cei doi oficiali ai județului.
În urma controlului la Stația de Preparare Asfalt – Cuza Vodă s-a constatat nefuncționalitatea acesteia de opt zile, din cauza unei piese ce poate fi reparată în cel mult 48 de ore. Adică delăsarea este la ea acasă!
“Este inadmisibil cum a fost condusă și gestionată această regie. RAJDP poate fi salvată dar cu multă atenție”, au conchis cei doi.
Președintele Marius Horia Țuțuianu și vicepreședintele Claudiu Iorga Palaz vor propune plenului Consiliului Județean Constanța constituirea unei comisii, din care să facă parte toate formațiunile politice reprezentate în consiliu. Scopul acestei comisii ar fi de a superviza activitatea si rentabilizarea RAJDP. Când se va întâmla acest lucru, rămâne de văzut, dar noi sperăm că nu va trece mult și vom avea parte de surprize. Că doar speranța moare ultima!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta