Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Politica

Prezența la vot, la ora 12:00, la Constanța: 13,57% pe municipiu

Published

on

Românii cu drept de vot sunt așteptați duminică la urne să îşi aleagă reprezentanții în Parlamentul European şi pe cei în administrația locală, primării și consilii județene.

Alegerile europarlamentare au loc simultan cu alegerile locale, într-un singur tur.

La nivelul județului Constanța, din totalul de 614.455 de cetățeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne  de constănțeni, adică 16,76 %.

La nivelul municipiului Constanța, din 250.997 de cetățeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 33.132, reprezentând 13,57%.

foto cu rol ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions