Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Florin Georgescu de la BNR, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Andrei Şaguna”

Published

on

Vineri, 19 mai, la ora 10, la Universitatea „Andrei Şaguna”, se va desfăşura primul curs festiv din acest an pentru studenţi şi masteranzi din anii terminali, care sărbătoresc astfel finalizarea studiilor. Promoţia 2017 a Facultății de Ştiințe Economice va primi numele personalităţii invitate să susţină cursul festiv, iar această personalitate este Prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu. În cadrul festivităţii, lui îi va fi decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Andrei Şaguna”. Universitatea „Andrei Şaguna” continuă, astfel, seria de evenimente care celebrează aniversarea a 25 de ani de la înfiinţare, evenimente ce se vor desfăşura pe tot parcursul anului 2017, cu participarea a numeroşi reputaţi specialişti din ţară şi din străinătate. Tradiția ca o personalitate marcantă să susțină cursul festiv de încheiere a studiilor a fost inaugurată de instituția academică șagunistă în anul 2004, fiecare facultate invitând specialiști de mare notorietate din domeniul de activitate specific profilului acesteia. Precedentele promoții de absolvenți ai Universității „Andrei Şaguna” poartă cu mândrie numele dăruite de personaje de seamă precum Constantin Bălăceanu – Stolnici, Nicolae Văcăroiu, Mugur Isărescu, Liviu Maior, Ecaterina Andronescu, Theodor Stolojan, Daniel Dăianu, Teodor Meleșcanu, ÎPS Laurențiu Streza, Emil Hurezeanu, Cristian Diaconescu ș.a. Profesorul universitar dr. Florin Georgescu a absolvit, în 1976, ca şef de promoţie, Facultatea de Finanţe-Contabilitate din Academia de Studii Economice (ASE), Bucureşti, cu recomandarea din partea Consiliului Profesoral al Facultății de a lucra în învățământul superior. Din 1977, aşadar de 40 de ani, predă fără întrerupere la ASE. După revoluţia din 1989 a fost numit la conducerea unor direcţii importante din Ministerul Finanţelor, pentru ca apoi să devină Secretar de Stat în acelaşi minister. Din noiembrie 1992 până în decembrie 1996, a fost Ministrul Finanţelor în Guvernul Nicolae Văcăroiu. În aceeaşi perioadă a reprezentat Guvernul României, în calitate de guvernator,  la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Din 1996 a fost deputat în Parlamentul României, pentru două mandate, deţinând funcţiile de vicepreşedinte, respectiv preşedinte al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci.  De aproape 13 ani este Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României şi vicepreşedinte al Consiliului de administraţie al BNR. Concomitent, a fost desemnat în mai multe organisme financiare internaţionale: ca membru în Comitetul de Supraveghere Bancară al Băncii Centrale Europene (2004 – 2010), membru în Comitetul European pentru Risc Sistemic (2011 – 2016), din nou guvernator, din partea României, la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii (2012). În anul 2012 şi-a suspendat activitatea la BNR, fiind numit Ministru al Finanţelor Publice şi Vicepremier în primul Guvern Victor Ponta. A fost primul preşedinte al Camerei Auditorilor Financiari din România, pe care a condus-o din 2000 până în 2004, este membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC), a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România între 2002 şi 2004, este membru al Consiliului editorial al revistei „Oeconomica”, membru al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma (ARCOR). Opera sa de cercetare cuprinde peste 350 de studii, articole, lucrări publicate în volume şi în reviste de specialitate, precum şi numeroase prezentări pe teme de politică economică, monetară şi financiară, la reuniuni interne şi internaţionale. A fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, Ordinul „Meritul industrial și comercial”, în grad de Mare Ofiţer, Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer şi cu Emblema „Onoarea Armatei Române”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions