Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 19 – 20 septembrie, prima ediție a Conferinței Internaționale privind Interacțiunea Utilizator-Sistem – ICUSI24, un forum științific ce vizează cercetarea și dezvoltarea sistemelor interactive.
Deschiderea manifestării va avea loc joi, 19 septembrie, începând cu ora 9.00, în sala AB1, din sediul Facultății de Matematică şi Informatică (Bd. Mamaia, nr. 124).
Lucrările conferinței se vor desfășura în format hibrid, iar la eveniment vor participa cadre didactice, studenți și cercetători din mediul academic, alături de specialiști din medii corporative – designeri, dezvoltatori, experți în grafică, analiști de interfață cu utilizatorul sau lideri de echipă, atât din țară, cât și din străinătate.
”În cadrul conferinței vor fi dezbătute teme referitoare la ingineria cerințelor pentru interacțiunea cu utilizatorul (IU), proiectarea, dezvoltarea și evaluarea IU, dar și tipuri de interfață și modalități de interacțiune cu calculatorul. Manifestarea are la bază seria conferințelor anterioare naționale RoCHI, având 20 ediții la activ, și reprezintă o platformă excelentă pentru schimbul de idei și prezentarea celor mai recente cercetări în comunitatea academică.”, precizează conf. univ. dr. Crenguța Puchianu, președintele comitetului de organizare a evenimentului.
”Detalii suplimentare despre conferință sunt disponibile accesând https://rochi.utcluj.ro/icusi/.”, au precizat reprezentanții Cabinetului Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta