Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Prima ediție a Forumului Învățământului Preuniversitar Turistic în România. Vezi ce s-a discutat

Published

on

În perioada 21-22 septembrie, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc-FPTR şi Asociaţia pentru Promovarea Învăţământului în Industria Ospitalităţii-APIO, au organizat la Phoenicia Grand Hotel în Bucureşti, prima ediţie a Forumului Învăţământului Preuniversitar Turistic în România. 

S-au pus în discuţie probleme grave cu care se confruntă învăţământul din industria ospitalităţii şi comerţului, cum ar fi lipsa manualelor şcolare pentru Şcolile profesionale şi Liceele tehnologice, lipsa dotărilor în laboratoare, lipsa ingredientelor, lipsa aparaturii şi accesoriilor necesare pentru practica şcolară.

Toate acestea, pe fondul unei legislaţii care ori nu există (ex: reglementarea stagiilor de pregătire comasată la agenţii economici pe litoral şi în staţiunile de munte) sau nu se aplică (în cazul implicării şi responsabilizării părinţilor în procesul educaţional), care au condus la rezultatele dezastruoase în pregătirea elevilor pentru meseriile din turism pentru care patronatele solicită sprijin în acoperirea necesarului imens de forță de muncă calificată.

La Forumul Învăţământului Preuniversitar Turistic în România au fost prezenţi: preşedintele FPTR dr. Mohammad Murad şi primvicepreşedinte executiv FPTR dr.ing. Dragoş Răducan, agenți economici – membrii FPTR, preşedintele APIO ec.drd Carlo Dragomir, vicepreşedintele APIO prof. Teofil Vultur, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Calificări, directori de licee de profil, inspectorate şcolare, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, Asociaţia Culturală Euroest Alternativ, ANTREC, cadre didactice, specialişti.

Advertisement
usr

Preşedintele FPTR, dr.Mohammad Murad, a scos în evidenţă faptul că patronatul din turismul românesc îşi doreşte forţă de muncă din România, elevi care să-şi dorească să performeze în România şi că FPTR este dispusă să sprijine total revenirea învăţământului tehnic la nivelul la care să ofere elevi bine pregătiţi, care să-şi asume dezvoltarea industriei ospitalităţii în viitor.

Primvicepreşedinte executiv FPTR, ing.dr. Dragoş Răducan a atras atenţia participanţilor asupra faptului că industria ospitalităţii din România duce lipsă astăzi de aproximativ 200.000 de angajaţi, şi este foarte aproape de colaps din cauza lipsei de personal.

Principalele teme de discuţie au fost:

  • Armonizarea pregătirii teoretice și practice de specialitate cu necesarul de forță de muncă din turism în România.
  • Învățământul dual în turismul romanesc. Rezultatele acoperirii necesarului de forță de muncă în industria ospitalității cu absolvenți ai școlilor profesionale în sistem dual.
  • Îmbunătățirea comunicării directe dintre școlile din învățământul de stat și patronatele din turism. Măsuri pentru crearea unui cadru de comunicare între conducerea școlilor, patronate, inspectorate școlare.
  • Reglementarea efectuării stagiilor de practică la agenți economici din stațiuni turistice.
  • Finalizarea anului școlar în învățământul tehnic, în școlile profesionale și liceele de profil la 31 mai pentru toate specializările.

Cu această ocazie a fost semnat un Protocol între APIO şi FPTR pentru sprijin reciproc în rezolvarea problemelor în învăţământul de profil pentru asigurarea forţei de muncă calificată care să acopere cerințele pieței actuale de turism din România, care va fi transmis autoriotăților competente sub forma unui Memoriu, pentru a demara demersurile instituționale necesare astfel încât școala românească să furnizeze tineri bine pregătiți și adaptați cerințelor pieței actuale de turism din România. 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions