Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul familiei tinerei ucise în accidentul de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a afirmat că la termenul de joi, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat.
Următorul termen de judecată va fi şi ultimul în acest proces. Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar şi că este o culpă comună.
La rândul său, avocatul Cuculis a declarat jurnaliştilor la ieşirea din Judecătoria Mangalia că la următorul termen vor fi audiate părţile vătămate şi cele civile.
“S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură. Ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas în viaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată”, a declarat Adrian Cuculis conform stiripeprotv.ro.
De partea cealaltă, apărătorul drogatului de la 2 Mai, avocatul Adrian Bendeac, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar.
“În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv în sensul în care se deplasau neregulamentar. E o culpă comună”, a afirmat Adrian Bendeac.
INFO! Cu o zi înainte, miercuri, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de strămutare a procesului în care este judecat Pascu. Tatăl lui Sebastian, unul dintre tinerii morţi în accidentul rutier, îşi exprimase speranţa, la intrarea în sala de judecată, la termenul din 4 aprilie al procesului, ca judecătorul să schimbe încadrarea juridică a faptei, iar Pascu “să plătească prin pedeapsă” pentru ceea ce a făcut, scrie Agerpres.
Context
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar la termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Vlad Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime.