28 de primării au fost verificate, în ceea ce privește curățarea cursurilor de apă, întreținerea şanțurilor și rigolelor din localități, pentru a evita inundarea zonelor, de către inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L). Aceştia au aplicat 127 de măsuri de remediere a deficiențelor, dar și o amendă în valoare de 120.000 de lei.
În cadrul acțiunii au fost verificate 28 de primării însumând 102 localități, 37 cursuri de apă și lacuri și 13 torenți.
Inspectorii A.B.A.D.L. au stabilit că cele mai multe administrații locale au curățat malurile cursurilor de apă, șanțurie și rigolele de colectare a apelor pluviale și au constatat că există în unele localități proiecte în derulare cu privire la executarea de poduri/podețe (UAT Topalu), execuție de șanțuri și rigole (UAT Lipnița, UAT Ostrov). Astfel că, în localitatea Topalu a fost realizat 80% din proiectul “Lucrări de execuție podeț dalat”, iar în celelalte două localități menționate se execută proiecte de infrastructură care includ și realizarea de rigole.
Pe teritoriul U.A.T. Cogealac au fost identificate 5 depozite de deșeuri menajere în amestec cu deșeuri inerte ( 2 – Tariverde și 3 – Râmnicu de Jos); Șanțurile existente sunt colmatate în proporție de 60% și prezintă vegetație ierboasă.
Pe cursul de apă Valea Mare, la intrarea în localitatea Viile au fost identificate deșeuri reciclabile tip PET care pot influența secțiunea de scurgere la podul din imediata vecinătate; Șanțurile existente în localitățile componente sunt igienizate, dar prezintă vegetație și sunt colmatate în proporție de circa 40%.
Pe teritoriul U.A.T. Dobromir s-a constatat existența unei cantități apreciabile de deșeuri în șanțuri și pe Valea Dobromir, iar la data controlului șanțurile și rigolele erau colmatate în proporție de 60%
Un caz aparte îl reprezintă situația constatată în localitatea Amzacea, unde apele uzate de tip menajer sunt evacuate direct în Canalul Colector ape pluviale din localitate, fără nici o epurare sau preepurare prealabilă. Pentru neconformitatea constatată, Comuna Amzacea a fost sancționată cu 120.000 lei în baza Legii Apelor nr. 107/1996 actualizată.
“Sunt multe localității care încalcă legea în ceea ce privește inexistența șanțurilor și rigolelor și acest lucru înseamnă că în acele zone există un risc major de inundații. Din păcate în județul Constanța sunt astfel de localități în care nu există șanțuri și rigole și vă dau câteva exemple: sat Miorița – comuna Ciobanu, satele Șipotele și Petroșani din comuna Deleni, comuna Dumbrăveni” , a declarat directorul Bogdan Bola.
Pentru fiecare administrație locală unde au fost identificate neconformități (depozite de deșeuri neorganizate, șanțuri colmatate, secțiuni ale podurilor sau podețelor colmatate etc), inspectorii au impus în total 127 de măsuri de remediere cu termene scurte. Măsurile au fost date în vederea menținerii stării de salubrizare a cursurilor de apă în intravilanul localității, întreținerea și decolmatarea permanentă a șanțurilor și rigolelor, precum și a podețelor de pe raza localității, precum și cuprinderea în planul de investiții a lucrărilor de amenajare a localităților cu șanțuri și rigole.
Acțiunea de verificarea s-a desfășurat în ultimele patru săptămâni în cadrul “Programului principalelor acțiuni ale Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență (CMSU) pentru anul 2020”, unde au mai participat și reprezentanți ai Comisariatului Judeţean Constanța al Gărzii Naţionale de Mediu, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” și ai Gărzii Forestiere Constanța. Deplasările pe teren au respectat ordonanțele militare impuse de situația de urgență a perioadei.
“Conform cu propunerile din Planul de Gospodărire a Apelor 2020 și în urma acțiunilor desfășurate de inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța se vor executa, în acest an, de către muncitorii A.B.A.D.L. lucrări de decolmatare pe o lungime de 13,5 km pe cursurile de apă: Valea Săruri (UAT Mihai Viteazu – Sinoe), Valea Țibrin (UAT Nicolae Bălcescu), Valea Mare (Viile și Ion Corvin), Valea Cocoșu (Poiana și Poarta Albă).
De asemenea, vom continua controalele și în celelalte localități care nu au fost prinse în prima acțiune de verificare, astfel vom veni în sprijinul autorităților locale pentru a preîntâmpina situațiile în care au loc inundații. În ceea ce privește amenda dată primăriei Amzacea e clar că este un record, aceasta a fost aplicată după ce i-au fost date termene de remediere a deficiențelor și o sancțiune cu avertiment”, a declarat directorul A.B.A.D.L., Bogdan Bola.