Primăria municipiului Constanța anunță că, prin societatea Confort Urban SRL, a finalizat procesul de înlocuire a panourilor de informare din parcările ce aparțin Zonei 2, iar în continuare se derulează acțiunea de înlocuire a panourilor de informare din parcările de reședință (Zona 3 a municipiului Constanța) și a celor de pe raza Stațiunii Mamaia.
„În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, aprobat prin H.C.L. 123/2021 cu modificările și completările ulterioare, în parcările semnalizate ca Zona 2 de taxare a municipiului Constanța anumite locuri de parcare sunt semnalizate ca fiind rezervate prin contracte de închiriere încheiate cu societatea Confort Urban SRL. Plăcuța aferentă semnalizării contractelor de închiriere prevăzută în Anexa 4 a Regulamentului este similară celei de reședință, însă este de culoare albastră (RAL 5012) și conține numărul contractului de închiriere. Atragem atenția cetățenilor cu privire la faptul că ocuparea fără drept a locurilor de parcare rezervate prin contract de închiriere se sancționează contravențional.
Cu privire la locația contractelor de închiriere, societatea Confort Urban SRL va pune la dispoziția cetățenilor în cel mai scurt timp o hartă interactivă pe website-ul societății la secțiunea Administrare Parcări (https://conforturban-ct.ro/parcari/) ce va conține numărul contractului de închiriere și numărul locurilor de parcare ce face obiectul contractului.
În conformitate cu Regulamentul în vigoare, parcările de reședință constituie Zona 3 de taxare a municipiului. În intervalul orar 16:00 – 08:00 de luni – vineri, precum și în weekend și zilele de sărbătoare legală în intervalul orar 00:00 – 24:00, locurile de parcare de reședință sunt rezervate exclusiv titularilor autorizațiilor de rezervare loc parcare de reședință emise de Primăria municipiului Constanța. În afara programului menționat anterior, locurile de parcare de reședință pot fi utilizate de către orice altă persoană decât titularul autorizației doar cu plata tarifului/taxei prevăzute.
Pentru ocuparea unui loc de parcare de reședință în intervalul orar 08:00 – 16:00 de luni – vineri cu excepția zilelor de sărbătoare legală, sunt valabile următoarele tarife achitate:
– taxa de parcare aplicabilă Zonei 3 (autorizația de rezervare loc parcare de reședință). De exemplu, dacă aveți achitată o autorizație de rezervare loc parcare de reședință puteți utiliza și restul locurilor de parcare de reședință de pe raza municipiului Constanța în intervalul menționat;
– orice tarif orar achitat pentru Zona 0, 1 si 2 de taxare a municipiului Constanța în perioada de valabilitate;
– abonamentul anual Zona 2 la tariful de 199 lei TVA inclus, abonament fără rezervare de loc ce vă permite să parcați în Zona 2 și Zona 3 fără să mai achitați vreun alt tarif. Abonamentul se achită la casieriile SPIT sau online https://etax.spit-ct.ro/#plataTaxaParcareAnuala;
– abonamentul destinat persoanelor juridice, fizice autorizate și persoanelor fizice la tariful de 399 lei/luna TVA inclus sau la tariful anual de 4000 lei TVA inclus, abonament fără rezervare de loc ce vă permite să parcați în Zona 0, 1, 2 si 3 de taxare a municipiului Constanța. Abonamentul lunar poate fi achitat din aplicația Constanta Parking sau online pe website-ul: https://payment.uppark.io/ sau în urma unei solicitari pe adresa secretariat@conforturban-ct.ro, în urma căreia se va emite o factură proformă pentru achitarea contravalorii în contul curent al societății Confort Urban SRL. Abonamentul anual poate fi obtinut la momentul actual doar în urma unei solicitări pe adresa secretariat@conforturban-ct.ro în modalitatea descrisă anterior.
Cu privire la Zona Peninsulară a municipiului Constanța (zona delimitată de bulevardul Ferdinand, strada Mihai Viteazu, strada Traian) aceasta este încadrată ca Zona 0 de taxare a municipiului Constanța. Riveranii din zona peninsulară beneficiază la cerere de abonament la tariful anual de 199 lei TVA inclus, abonamentul este fără rezervare de loc si permite utilizarea locurilor de parcare din zona peninsulară, iar cererea este soluționată de Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.“, informează Primăria.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta