Advertisement
Administratie

Primăria Constanța a relocat două treceri de pietoni

Două treceri de pietoni din municipiul Constanța situate pe strada Theodor Burada, la intersecția cu bulevardul 1 Mai, au fost relocate de Primărie, prin SC Confort Urban, în urma solicitărilor primite de la cetățeni. Astfel, trecerea de pietoni de pe strada Prelungirea Traian a fost relocată față de poziția actuală cu aproximativ 100 metri mai în spate, lângă spălătoria auto și stația GPL. Trecerea de pietoni, de pe sensul opus de mers, a fost relocată cu 100 metri înapoi, spre gara CFR și a fost reconfigurată, fiind transformată în trecere de pietoni cu scuar median. Aceasta este semnalizată cu indicatoare alimentate prin panouri solare, pentru a le asigura șoferilor o mai bună vizibilitate. Protecția pietonilor este asigurată pe scuarul median de garduri metalice noi.

„Măsura relocării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier, având ca scop creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic în aceste zone ale orașului. Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!“, informează Primăria Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Mobiler urban nou în Constanța: Se montează bănci și coșuri de gunoi în mai multe zone ale orașului!

Primăria Constanța anunță că se montează bănci și coșuri de gunoi în mai multe zone… Read More

44 de minute ago

(FOTO) Ministrul Mediului, Mircea Fechet, în vizită la prima fermă de midii din România, înființată la Agigea

Ministrul Mediului, Mircea Fechet,  a vizitat ieri, prima fermă de midii din România, care a… Read More

o oră ago

Un copil de 9 ani a dispărut în Constanța. Dacă îl vedeți, sunați la 112

La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3… Read More

2 ore ago

Constanța. Bărbat reținut pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse psihoactive

Polițișctii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a… Read More

3 ore ago

Românii din străinătate nu se înghesuie să voteze prin corespondență la prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă informează că până astăzi, 22 ianuarie, la ora 11.00, pe portalul www.votstrainatate.ro… Read More

3 ore ago

Individul din Limanu acuzat că a violat o copilă de 15 ani a fost reținut

Individul din Limanu acuzat că a violat o copilă de numai 15 ani a fost… Read More

4 ore ago