Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Administratie

Primăria Constanța a semnat un contract pentru elaborarea documentației care stă la baza reabilitării pasarelei maritime din Mamaia

Published

on

Conducerea Primăriei Constanța a semnat astăzi un contract de prestări servicii privind serviciul de elaborare documentație tehnico-economică pentru “Reabilitare pasarelă maritimă amplasată în stațiunea Mamaia zona hotel Victoria” (DALI, PAC, PT, DDE, CS, documentații pentru obținerea avizelor/acordurilor și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor). Contractul a fost semnat cu SC Mida Expert Proiect SRL, care are sediul social în Sectorul 2 din Capitală. Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului este de 194.000 de lei fără TVA sau 230.860 de lei cu TVA.

Amintim că, pasarela maritimă pietonală, situată în zona hotelului Victoria, a fost inaugurată în anul 2012 de administrația Mazăre (valoarea investiției fiind de patru milioane de lei, bani de la Ministerul Dezvoltării), dar în ultimii ani a avut nevoie de mai multe reparații. Ea a suferit modificări din cauza lucrărilor de extindere a plajelor, iar urmă cu doi ani a fost demolată parțial.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions