Primăria Constanța anunță că șase adăposturi de protecție civilă din municipiu vor fi reabilitate în perioada următoare. Lucrările au început la adăpostul situat pe strada Baba Novac, bloc L119A, scara B. În paralel, se va lucra și la adăposturile situate în următoarele locații:
- strada București, bloc L18, scara A;
- aleea Garofiței, nr. 16, bloc L76, scara B;
- aleea Garofiței, nr. 16, bloc L76, scara C;
- aleea Garofiței, nr. 22, bloc L88, scara A;
- aleea Garofiței, nr. 22, bloc L88, scara D.
„Efectuarea lucrărilor este necesară pentru refugiile menite să ofere protecție și siguranță. Echipele de muncitori vor executa ample lucrări ce constau în remedierea defecțiunilor la instalația electrică, repararea și zugrăvirea pereților și tavanelor, vopsirea tâmplăriei metalice, înlocuirea ușilor și montarea de instalații sanitare noi. În municipiul Constanța, adăposturile au dimensiunea medie de 150 mp, iar fiecare persoană are alocat 1 mp. Avantajul principal al acestor tipuri de adăposturi îl reprezintă grosimea pereților, construiți astfel încât să facă față atacurilor aeriene. Adăposturile au uși metalice etanșe, grupuri sanitare, sistem de filtro-ventilație și ieșiri de salvare.“, informează Primăria Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta