Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Primăria Constanța are cale liberă pentru demolarea stadionului „Gheorghe Hagi“

Published

on

Primăria Constanța anunță că a primit undă verde de la Agenția pentru Protecția Mediului pentru demolarea stadionului „Gheorghe Hagi“.

„UAT MUNICIPIUL CONSTANTA reprezentată prin Primar Vergil CHIȚAC, titular al proiectului: „Desființarea construcțiilor existente pe amplasamentul Complexului Stadion Gheorghe Hagi”, propus a fi amplasat în municipiul Constanța, Str. Primăverii, nr. 2 – 11, județul Constanța, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Constanța, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului: NU ESTE NECESARĂ EFECTUAREA EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI pentru proiectul: „Desființarea construcțiilor existente pe amplasamentul Complexului Stadion Gheorghe Hagi”, propus a fi amplasat în municipiul Constanța, Str. Primăverii, nr. 2 – 11, județul Constanța.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Constanța din municipiul Constanța, str. Unirii, nr.23, județul Constanța, în zilele de luni până vineri între orele 09:00-13:00, precum şi la următoarea adresă de internet: http://apmct.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a APM Constanța.“, informează Primăria.

Advertisement
usr

Contractul de execuție lucrări ”Proiectare și execuție desființare construcții existente pe amplasamentul „Complexului Stadion Gheorghe Hagi”, nr. 48730 / 10 mar. 2023, a fost câștigat de o asociere de firme: Apolodor Grup Construct (în calitate de lider ofertant), Apolodor Demolări (ofertant), Pop&Asociații (subcontractant) și Pop&Asociații Consulting Engineers (subcontractant). Valoarea contractului se ridică la 8.200.776,05 de lei fără TVA sau 9.758.923.50 de lei cu TVA.

Printre firmele care au mai depus oferte se numără:

PORR CONSTRUCT (în calitate de lider ofertant) și ALLIED ENGINEERS GRUP (subcontractor);

PIKANORE (lider) și IRIDEX GROUP SALUBRIZARE SRL (subcontractor), AXIS MONZA CON S.R.L. (subcontractor), BS RECYCLING (ofertant), ECO FIRE SISTEMS S.R.L. (ofertant), sc Art Colosseum srl (subcontractant);

BURSA RECYCLING (lider) și a+GmbH, ILAROPEC (ambele ofertanți);

Advertisement
usr

CONSTRUCTII ERBASU (lider) și ECOTRANS CONCEPT (ofertant), SELFCONSULTING (subcontractant)

Cine sunt firmele câștigătoare?

Potrivit risco.ro, Apolodor Grup Construct SRL, cea care a câștigat licitația în calitate de lider ofertant, a fost înființată în 2004 și își are sediul în Sectorul 3 din București. În 2001 a avut patru angajați, o cifră de afaceri de 4.623.663 de lei și un profit net de 1.391.824 de lei. Firma are opt acționari, din care șapte persoane fizice (Nicoleta-Carmen Done 8% și care este și administratorul firmei, Mariana-Claudia Buculei 8%, Dana-Alexandra Ioanițescu 8%, Iuliu-Eugen Alban 8%, Roxana Stoian 8%, Octavian-Radu Oatu 2,5% și Constanța Ouatu 2,6%) și o persoană juridică Cozz Consult R.O SRL, care deține 54,9% din acțiuni și care are un singur acționar Mihai – Cosmin Ouatu.

În ceea ce privește Apolodor Demolări (ofertant), societatea își are sediul în același loc cu Apolodor Grup Construct SRL, în Sectorul 3 din București. În schimb, firma a avut în 2021 45 de angajați, o cifră de afaceri de 18.403.840 de lei și un profit net de 3.566.201 de lei. Firma are trei acționari, din care o persoană juridică – SC Apolodor Management SRL care deține 93% din acțiuni și două persoane fizice – Ilie Nedelea cu 4% și Ilie Purcelea cu 3%.

Popp & Asociatii SRL este o firmă tot din Sectorul 3 din București și a fost înființată în 2002. Are trei acționari – Andrei-Dragoș Marcu cu 40%, Mădălin Vasile Coman cu 40% (ambii fiind și administratorii firmei) și Ionel-Claudiu Badea cu 20%. Societatea are 46 de angajați, iar în 2021 a avut o cifră de afaceri de 11.257.008 de lei și un profit de 102.774 de lei.

Advertisement
usr

Pop&Asociații Consulting Engineers este o firmă înființată în 2004 tot în sectorul 3 din Capitală și are 10 acționari, fiecare cu câte 10%, iar administratorul este Ionel-Claudiu Badea. În 2021 a avut o cifră de afaceri de 346.414 de lei și un profit de 15.653.

Cât va costa noul stadion

Amintim că, Guvernul a aprobat în toamna anului trecut construirea noului stadion „Gheorghe Hagi”. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este evaluată la 480.490.000 de lei (97.363.728 de euro), din care  6.009.000 de lei vor fi asigurați de Primăria Constanța. Potrivit documentației, investiția este eșalonată pe durata a doi ani, în primul an fiind alocați 274.566.000 de lei, iar în al doilea an 205.924.000 de lei.

Sursa documentării: http://risco.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions