Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primăria Constanța atrage fonduri europene pentru Henri Coandă. Îi învață pe romi de ce e bine să muncească

Published

on

Criticat în dese rânduri pentru incapacitatea de a atrage fonduri europene, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a ieșit azi cu un comunicat bombă. Acesta ne anunță, printr-un comunicat de presă, că autoritatea locală a atras fonduri europene pentru a le explica locuitorilor din Henri Coandă, în cea mai mare parte de etnie romă, care sunt avantajele de a munci. În această idee, Primăria Constanța a informat că împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța a organizat astăzi, pentru persoanele care locuiesc în arealul delimitat de străzile Soveja, Ștefăniță Vodă, Zmeurei și Badea Cârțan, o acțiune de informare cu privire la stadiul actual de implementare a proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“. Totodată, au fost prezentate avantajele pe care le poate aduce înregistrarea la AJOFM a persoanelor care nu înregistrează venituri și, totodată, avantajele unui loc de muncă.

„La acțiune au participat locuitori din cartierul Henri Coandă, beneficiari ai cursurilor de formare profesională, persoane înscrise în programul „A doua șansă“ sau tineri care sunt încurajați și susținuți să nu abandoneze școala, cu toții, beneficiari ai proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“, cărora li s-au alăturat și alți locuitori din arealul amintit. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cod MySMIS: 114654 și este derulat de Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal“. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populație aparținând minorității rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție ce înglobează și campusul social „Henri Coandă“. În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate“, se arată în comunicatul Primăriei.

Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 268.440,52 lei contribuția beneficiarului. Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions