Primăria Constanța a anunțat că au început lucrările de amenajare a sensului giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia. Însă, lucrările au început prin distrugerea scuarului din intersecție.
„Zona carosabilă este reconfigurată la intersecția bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu. Noul sistem va asigura fluidizarea traficului rutier și creșterea gradului de siguranță a conducătorilor auto. Construcția este una provizorie, fiind necesară pentru monitorizarea valorilor de trafic, astfel încât să permită ajustarea elementelor de semnalizare rutieră. Resistematizarea va conține două variante de fluxuri auto: sezon estival(cu flux prioritar pe direcția bulevardul Aurel Vlaicu- Năvodari) și extrasezon când se vor aplica regulile de circulație dintr-un sens giratoriu. În perioada sezonului estival, se deschide varianta mediană cu prioritate spre stațiunea Mamaia. Proiectul este unul complex și va include resistematizarea intersecției bulevardelor Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu și planul de mobilitate aferent proiectului de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu.“, spune Primăria.