Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Primăria Constanța începe distribuirea tichetelor RESPECT. Vezi modalitatea aleasă în perioada stării de urgență

Published

on

Primăria Municipiului Constanța începe distribuirea tichetelor RESPECT! În perioada imediat următoare, acestea vor ajunge la beneficiari.

Cei aproximativ 28 de mii de beneficiari ai programului RESPECT vor primi luna aceasta tichete în valoare de 150 de lei, ceea ce înseamnă 3 din cele 8 tranșe acordate anual. Pentru anul în curs, valoarea tranșei tichetelor valorice a crescut la 50 de lei de beneficiar. Beneficiază de tichete următoarele categorii:

  • persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.610 lei;
  • persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;
  • persoane cu handicap grav sau accentuat;
  • persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;
  • persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal.

Distribuirea tichetelor valorice se va face prin poștă, la adresa de corespondență comunicată de beneficiar.  Acestea pot fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions