Primăria Municipiului Constanța, Arhiepiscopia Tomisului și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța îi îndeamnă pe constănțeni să doneze sânge. Acțiunea face parte din cadrul unei campanii de conștientizare a populației privind nevoia de sânge din spitale.
Primăria Constanța precizează că, la fiecare trei secunde, unul dintre noi este în pericol și are nevoie să primească sânge.
„Așa că este momentul să fim conștienți asupra importanței acestui gest pe care fiecare îl putem face măcar o dată de an. Din păcate însă, statisticile arată că sub 2% dintre români donează, asta în timp ce media europeană este de 6%. Nevoia de sânge există în fiecare zi, iar printr-o simplă donare pot fi salvate trei vieți. Haideți să fim solidari. Nu doare, nu ne slăbește, ba din contră, studiile arată că cei care donează cu regularitate prezintă un risc redus de a dezvolta boli grave. Sângele este împrospătat, iar imunitatea organismului crește“, se arată în mesajul Primăriei Constanța postat pe Facebook.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, spune, acum în preajma sărbătorilor de Paște, „să dăruim din sângele nostru semenilor noștri, cum Hristos a dăruit sângele său pentru mântuirea noastră.”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta