Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Primăria Constanța, informații despre cum se circulă pe străzile din oraș

Published

on

Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea,  începând din această dimineață,  vremea  se menține deosebit de rece și vântoasă. Cerul va fi temporar noros și trecător va mai ninge slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă în jurul valorii de -3 grade. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 60 km/h, spulberând zăpada.

În acest moment, în municipiul Constanța se circulă în condiții normale pe bulevardele principale iar pe străzile secundare, în condiții de iarnă. Primăria Municipiului Constanța a intervenit și noaptea trecută cu 20 de utilaje dotate cu lame și 9 sărărițe pentru degajarea arterelor principale. 10 persoane au ajuns aseară în adăpostul Serviciului Public de Asistență Socială de pe șoseaua Mangaliei, acolo unde beneficiază de hrană, adăpost și băuturi calde.

La această oră, RADET nu înregistrează probleme în ceea ce privește distribuirea energiei termice la nivelul municipiului Constanța.

Facem apel către toți constănțenii să nu folosească autoturismele decât dacă este neaparat nevoie iar cele care se află în trafic să fie echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă. Vă rugăm să folosiți mijloacele de transport în comun ale RATC, care circulă în condiții normale.

Advertisement
usr

Având în vedere faptul că vântul va sufla cu putere, Primăria Municipiului Constanța face apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare.

Reamintim constănțenilor care își curăță intrările în imobile sau îşi deszăpezesc mașinile să nu arunce zăpada pe carosabil în locuri în care circulația rutieră și pietonală ar putea fi îngreunată.

Persoanele fizice și juridice au obligația conform HCL 184/2013 să asigure îndepărtarea țurțurilor, a zăpezii și a gheții din zona imobilelor.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Advertisement
usr

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0799606189.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions