Primăria Constanța a deschis, astăzi, standul autorității locale la Târgul de Turism al României, care are loc la Romexpo, în București. Deschiderea a avut loc în prezența Fanfarei Militare a Forțelor Navale Române.
„Constanța, Capitala Tineretului din România a pregătit evenimente cu tradiție, deja cunoscute pe plan național și internațional, dar și atracții pregătite pentru sezonul estival 2020, aplicații SMART care îi vor încuraja pe turiști să exploreze obiectivele destinației sau invitația de a practica sporturi acvatice (kite, kaiac, snorkeling, parasailing sau windsurf). Vă vom întâmpina cu multe concursuri ce vor avea ca premii bilete de avion, acces gratuit în cel mai nou parc acvatic din stațiune, sejururi, abonamente la cel mai mare festival de la Marea Neagră sau genți de voiaj.“, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.
Potrivit datelor publicate pe site-ul său, Primăria Constanța a cheltuit de la bugetul local peste 300.000 de lei pentru amenajarea standului, care este, potrivit primarului Decebal Făgădău, cel mai spectaculos de la acest târg.
Alături de Primăria Constanța, la Târgul de Turism este prezent și Consiliul Județean Constanța. În standul de anul acesta sunt prezente atât autorități locale, instituții culturale, cât și tour operatori specializați pe litoralul românesc, reprezentanți de top ai gastronomiei locale precum și cei ai cluburilor emblematice din stațiunea Mamaia.
„Turismul constănțean reprezintă o componentă importantă a dezvoltării sustenabile a economiei județului Constanța. Din acest motiv este extrem de important ca vizibilitatea județului nostru să fie una cât mai eficientă și evidentă. Împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța suntem prezenți și în acest an la Târgul de Turism al României și formăm o echipă unită, cu scop comun: implusionarea turismului de la malul Mării Negre. Noi, ca și autorități publice locale trebuie să ne focusăm atenția spre promovarea județului, ca și pilon principal în dezvoltarea socio-economică a regiunii noastre. Turismul reprezintă motorul economiei constănțene și îmi doresc ca județul Constanța să fie un pol de atracție în sezonul estival. Numai așa vom avea o creștere sănătoasă a numărului de vizitatori și implicit o dezvoltare a afacerilor locale. Trebuie să reușim să îi convingem pe turiști că avem oferte atractive pentru toate categoriile de vizitatori, și totodată că avem diversitate în ceea ce privește petrecerea timpului liber”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Târgul de Turism al României este deschis în perioada 20 – 23 februarie 2020, între orele 10.00 și 18.00, iar duminică 24 noiembrie, între orele 10.00 și 16.00, în Pavilionul B2 al Romexpo București.
Sursa foto: Facebook/MariusHoriaTutuianu