Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Primăria Constanța le cere asociațiilor de proprietari să întrețină spațiile verzi din jurul blocurilor

Published

on

Primăria Municipiului Constanța le transmite instituțiilor publice, asociațiilor de proprietari, persoanelor fizice și juridice, că au obligația de a întreține suprafețelor aflate în grijă, din jurul imobilelor. Mai exact, să aibă grijă de spațiile verzi din jurul imobilelor lor. Primăria mai notează că, începând de astăzi, municipalitatea poate fi sesizată cu privire la ridicarea deșeurilor vegetale rezultate în urma acțiunilor de îngrijire a spațiilor verzi din preajma imobilelor, la  numărul de WhatsApp – 0731.550.011. Sesizarea va fi făcută printr-un mesaj scris, care va conține locația exactă unde este necesară intervenția. Acesta va fi însoțit de fotografii realizate la fața locului. Pentru o intervenție mult mai rapidă a echipelor de salubrizare, avem rugămintea ca deșeurile vegetale să fie așezate în apropierea unei căi de acces.

„Precizăm că la numărul de WhatsApp – 0731.550.011, pot fi semnalate probleme ce țin de salubrizarea orașului sau alte situații urgente în rezolvarea cărora municipalitatea poate interveni punctual și într-un timp cât mai scurt.

Reamintim că în conformitate cu prevederile art. 5, pct.2 și pct 3 din  H.C.L nr.77/2021 (pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța), instituțiile publice, asociațiile de proprietari, persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:

să asigure curățenia trotuarelor din dreptul imobilelor pe care le dețin, a locurilor de parcare pe care le folosesc și a spațiilor verzi existente din dreptul imobilelor pe care le dețin sau le folosesc. Perimetrul aflat în întreținerea asociațiilor de proprietari/operatori economici, îl reprezintă suprafața de spațiu verde tangentă imobilului aflat în proprietatea sau în folosința acestora până la intersecția cu un trotuar, alee, stradă, bulevard. Limita de demarcație o reprezintă jumătatea distanței dintre blocuri/imobile, aparținând unor asociații diferite/operatori economici. Lucrările  ce se vor executa pe suprafețele aflate în  întreținere sunt: cosit iarbă, tuns gard viu, curăţat teren orizontal de frunze și crengi, scos frunze uscate din garduri vii, borduri, chenare, salubrizare spații verzi, colectat, încărcat şi transport resturi vegetale, întreținere arbuști și arbori.

Advertisement
usr

să asigure condiții de igienă, inclusiv prin operațiuni de curățare, dezinsecție, dezinfecție și deratizare, a imobilelor aflate în proprietate sau în folosință, precum și a spațiilor comune din cadrul asociațiilor de proprietari. Aceste lucrări vor fi executate numai cu operatori economici autorizați.“, notează Primăria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions