Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Primăria Constanța oferă sprijin financiar pentru plata bonelor

Published

on

bone copii

Primăria Constanța anunță că, prin Direcția Generală de Asistență Socială, acordă părinților, care nu își permit să plătească o bonă pentru copilul de vârstă preșcolară (max. 6 ani), ajutoare bănești. Ajutorul financiar se acordă lunar pentru fiecare copil, în funcție de media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni, astfel:

  •      710 lei pentru venituri de până în 2100 lei/ membru
  •      550 lei pentru venituri între 2101-2500 lei/membru
  •      390 lei pentru venituri între 2501-3000 lei/membru
  •      250 lei pentru venituri între 3001-3500 lei/membru

Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, persoanele  care au domiciliul în municipiul Constanța și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

*să fie cetățean român, cetățean al altui stat sau apatrid, cu domiciliul în România, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

*sunt angajate cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcție de demnitate publică sau asimilată;

*sunt șomeri indemnizați sau sunt înregistrate în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă;

Advertisement
usr

*nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea agenției pentru ocuparea forței de muncă județene;

*copilul pentru care se solicită ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, nu este înscris la creșă/grădiniță sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/grădiniță ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță.

Informații suplimentare puteți obține apelând numărul de telefon 0341.180.106 sau de pe site-ul instituției: https://www.primaria-constanta.ro/spas/social/beneficii-sociale-%C8%99i-persoane-vulnerabile/ajutor-financiar-familiilor-pentru-plata-serviciilor-oferite-de-bona

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions