Primăria Constanța a anunțat că organizează o dezbatere publică pe tema amplasării unor noi monumente în municipiu. Toți cei care sunt interesați de aspectul orașului în care trăiesc sunt invitați joi, 1 septembrie, la dezbaterea publică referitoare la amplasarea unor monumente noi în bătrânul Tomis. Întâlnirea va avea loc în Sala „Remus Opreanu”, de la ora 14:00.
„Personalitățile propuse s-au evidențiat prin importante contribuții la istoria și dezvoltarea vieții orașului. Amplasamentele avute în vedere sunt situate în zona istorică a orașului. Printre criteriile care au determinat selecția lor se găsesc fezabilitatea, semnificația și prezența în vecinătate a unor edificii care să poată contribui semnificativ la obținerea unei imagini valoroase.
Propunerile sunt următoarele:
- Împăratul Constantin cel Mare
Domnia lui Constantin a marcat o evoluţie interesantă a puterii imperiale. Epoca împăratului Constantin este epoca ascensiunii oficiale a creștinismului. Amplasamentul propus este situat pe strada Termele Romane, în vecinătatea Edificiului Roman cu Mozaic.
- Regele Carol I; în apropierea statuii ce o întruchipează pe Regina Elisabeta
De numele lui se leagă proiectul de dezvoltare a orașului, cele mai importante edificii pe care le are Constanța sunt din perioada acestuia: Hotelul Carol I (astăzi, Comandamentul Marinei Militare), Cazinoul, Moscheea Regală Carol I, Catedrala Ortodoxă, Palatul Regal, Pavilionul Reginei. Amplasamentul propus este situat în Parcul Cazinoului, în vecinătatea promenadei de pe faleză, pe latura de Vest a scărilor de acces dinspre intersecția bulevardului Regina Elisabeta cu strada Termele Romane, în ansamblu cu statuia Reginei Elisabeta.
- Regele Ferdinand, în vecinătatea Palatului Regal
Regele Ferdinand I, sau „Întregitorul de ţară”, a fost primul rege al tuturor românilor, suveranul sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918, cel mai important act din istoria poporului român. Amplasamentul propus se află situat în interiorul spațiului verde cu perimetru triunghiular, determinat de bulevardul Tomis, strada Traian și strada Vasile Alecsandri.
- Remus Opreanu
A rămas în istorie ca primul prefect al județului Constanța cunoscut pentru faptul că a susținut interesele Dobrogei chiar și după încheierea mandatului, în calitate de parlamentar. Amplasamentul propus este situat pe strada Traian, în apropierea unei alei de acces către sediul Consiliului Județean Constanța.
- Cella Serghi, cât mai aproape de mare
Scriitoare reprezentativă pentru literatura interbelică și postbelică deopotrivă, dar și pentru scrisul feminin, Cella Serghi a introdus în memoria culturală românească spațiul dobrogean, cu precădere cel al Constanței natale și al Mangaliei. Amplasamentul propus este pe promenada falezei Cazinoului, în apropierea aripii de nord-vest a clădirii Cazinoului.
La întrunire vor participa specialiști și reprezentanți ai mai multor instituții constănțene din domeniile culturii, artelor și istoriei – Primăria Constanța, Consiliul Județean Constanța, Instituția Prefectului- Județul Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Universitatea „Ovidius” Constanța, Biblioteca Județeană „I.N.Roman”, Muzeul de Artă Constanța, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța.“, informează Primăria.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta