Primăria municipiului Constanța a făcut publică intenția achiziției de lucrări de reparare a podețelor pietonale de traversare a minicanalelor din Parcul Tăbăcărie și Satul de Vacanță.
Anunțul este public și a fost postat pe site-ul administrației municipale. Achiziția va fi una directă, iar valoarea estimată (fără TVA) a lucrărilor se ridică la suma de 375.405,96 lei fără TVA.
Durata contractului este de 60 de zile, iar termenul minim de valabilitate al ofertei este de 60 zile.
Condiții participare: Cu respectarea prezentului anunt si a caietului de sarcini atașat.
Criterii de adjudecare: atribuirea se va face pe baza criteriului “prețul cel mai scăzut”
Data afișării anunț: 20.08.2021
Data limită primire oferte: 26.08.2021, ora 23:59
Modalitate desfășurare: Orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite oferta cu respectarea specificațiilor din prezentul anunț și din documentația anexată, pe adresa de E-mail: daniela.bucur@primaria-constanta.ro, achizitiipublice@primaria-constanta.ro.
Ofertanții pot solicita clarificări până la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, doar pe adresa de e-mail: daniela.bucur@primaria-constanta.ro
Răspunsurile la solicitările de clarificări se postează pe site-ul Primăriei municipiului Constanța (Secțiunea Informații de Interes Public, la ”Achiziții Publice”, ”Anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2021), atașate anunțului publicitar privind prezenta achiziție.
Potențialii ofertanți au obligația de a consulta anunțul de publicitate, publicat pe site-ul Primăriei municipiului Constanța, în vederea verificării răspunsurilor la solicitările de clarificări (dacă va fi cazul).
Pentru detalii, consultați documentul:
http://www.primaria-constanta.ro/docs/default-source/documente-pwpmc/Achizitii-publice/achizitii-publice-publicate-2021/reparare-podete/adresa-anunt.pdf?sfvrsn=2
sursa foto: Tomis News
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta