Primăria Municipiului Constanța a lansat licitația publică deschisă prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SICAP) pentru serviciul de proiectare privind elaborarea, avizarea și aprobarea noului Plan Urbanistic General. Documentația de atribuire a fost verificată de Agenția Națională a Achizițiilor Publice și a fost publicată în SICAP sub numărul: CN 1017514 din data de 11.12.2019, se arată într-un comunicat al Primăriei. Valoarea contractului este: 7.840.336,13 lei, fără TVA, adică 9.329.999,99, cu TVA. Ofertele se pot depune până pe 28 februarie 2020, ora 15:00. Amintim că actualul Plan Urbanistic General datează încă din 1999. De atunci, PUG-ul se prelungește prin votul consilierilor locali.