Primăria Constanța organizează două licitații publice pentru vânzarea unor terenuri. Prima licitație publică va avea loc în data de 13.02.2024, ora 10:00, la sediul Primăriei municipiului Constanța din bd. Tomis nr. 51. Obiectul licitației publice îl constituie vânzarea terenului în suprafață de 89 mp, situat în municipiul Constanța, str. Dezrobirii nr. 95A, identificat cu număr cadastral 258663, proprietatea privată a municipiului Constanța. Detaliile cu privire la organizarea licitației se regăsesc pe www.primaria-constanta.ro secțiunea anunțuri, data 19.01.2024.
Cea de-a doua licitație va avea loc în data de 13.02.2024, ora 12:00, la sediul Primăriei municipiului Constanța din bd. Tomis nr. 51. Obiectul licitației publice îl constituie vânzarea terenului în suprafață de 115 mp, situat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, Complex Perla, Magazin 219 identificat cu număr cadastral 248508, proprietatea privată a municipiului Constanța, pe care este amplasată construcția C1, identificată cu număr cadastral 248508-C1, proprietatea SC Omonia Trading SRL.
Detaliile cu privire la organizarea licitației se regăsesc pe www.primaria-constanta.ro secțiunea anunțuri, data 19.01.2024. Relații suplimentare: 0241/488151 / contracte@primaria-constanta.ro.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta