Primăria Municipiului Constanța îi informează pe cetăţeni că va demara de luni, 8 aprilie, acțiunile de deratizare. Autoritatea publică locală precizează că, în cursul săptămânii viitoare, vor fi amplasate momeli toxice în locuri inaccesibile populației pentru protejarea sănătății locuitorilor oraşului, conservării şi protecţiei mediului înconjurător. Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, vor fi protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.
„Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente! Totodată, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar – conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3“, se arată în informarea Primăriei.
Acțiunile de deratizare vor începe, în funcție de condițiile meteo, după următorul program:
08.04.2019 – Bulevardul 1 Mai – Abator, KM 4/5, KM 5, Faleză Sud – Poarta 6, bulevardul Aurel Vlaicu, Viile Noi, CET;
09.04.2019 – Icil, Casa de Cultura a Sindicatelor, Trocadero, Dacia, Tomis I, Tomis II și Tomis III;
10.04.2019 – Faleza Nord, zona peninsulară, Inel, bulevardul I.C. Brătianu, cartierele Compozitori și Baba Novac;
11.04.2019 – Stațiunea Mamaia și cartierul Tomis Plus;
12.04.2019 – Cartierul Tomis Nord;
08 – 12.04.2019 – Parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta