Finalizat după ȘASE ANI de la lansare, sistemul de bike-sharing lansat de Primăria Constanța, adică de închiriere gratuită a bicicletelor, funcționează cum nu se poate mai bine. Cel puțin așa ne asigură Primăria Constanța. Potrivit unui comunicat de presă, „cele 390 de biciclete gratuite puse la dispoziția constănțenilor de Primăria Municipiului Constanța sunt folosite de sute de oameni“. Conducerea administrației publice locale precizează că, potrivit înregistrărilor din sistem, zilnic, aproximativ 350 de persoane folosesc bicicletele prin sistemul bike-sharing.
„La nicio lună de la darea în folosință a stațiilor au fost efectuate aproximativ 10 mii de trasee, cele mai multe în zilele de weekend și după amiaza“, se laudă oamenii primarului Decebal Făgădău.
Primăria spune că, pentru a putea folosi bicicletele, cetățenii trebuie să se prezinte la agențiile Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța unde li se vor elibera, în mod gratuit, un card de utilizator. Pe baza acestuia, orice constănțean sau turist va putea să ridice, de la oricare din cele 24 de stații amplasate în oraș, o bicicletă.
Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte mai multe condiții. Ei trebuie să fie înregistrați în sistem și să se încadreze în intervalul orar 07:00 – 24:00, de luni până duminică. Ultima închiriere se poate face cu maximum două ore înainte de închiderea centrului, iar echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice stație de biciclete în regim self-service. Bicicletele pot fi utilizate doar de persoanele de peste 14 ani, două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute. Bicicletele nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni.
„Proiectul „Black Sea Bike – Diversification of the tourism services in Constanța – Balchik cross border region by bike – BSB” urmărește utilizarea bicicletei ca o alternativă la alte mijloace de transport poluante, o alternativă ecologică pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Aplicația CT Bike poate fi descărcată gratuit din Google Play si AppStore. Odată descărcată, veți avea acces la toate informațiile: rețeaua de stații, bicicletele disponibile sau punctele de eliberarea a cardurilor. Toate detaliile despre acest proiect le puteti afla și accesând site-ul www.blackseabike.ro. De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă“, mai spune Primăria.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta