Controversele legate de plata taxei pentru utilizarea domeniului public, care este 200 de lei și se achită de toți proprietarii de autoturisme din Constanța, au stârnit numeroase discuții în spațiul public. Cine și cum se poate plăti, la aceste întrebări au căutat un răspuns reprezentanții administrației publice locale. În acest sens, Primăria Constanța a publicat un mesaj pe Facebook în care vine cu explicații privind exceptările de la plata taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța.
„Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanța face următoarele precizări cu privire la categoriile de contribuabili care sunt exceptați de la plata taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța:
Conform prevederilor Anexei 6 din HCL nr. 412/2024 pentru stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2025, sunt exceptați de la plata taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța, contribuabilii care achită taxa pentru abonamentul anual de parcare în Zona 2 și contribuabilii care achită taxa de rezervare loc parcare.
De asemenea, în categoria contribuabililor exceptați sunt și persoanele fizice care dețin în proprietate sau folosință locuri de parcare private, situate în parcările complexelor/blocurilor rezidențiale, în garaje sau pe terenuri proprii/deținute în folosință.
În ceea ce privește excepția referitoare la contribuabilii care au achitat abonamentul anual pentru parcare în Zona 2, instituția atrage atenția asupra faptului că abonamentele trebuie să fie valabile pe întreaga durată a anului fiscal 2025. În contextul în care majoritatea abonamentelor anuale depășesc anul fiscal în care sunt emise, pentru a beneficia de exceptarea de la plata taxei de utilizare, contribuabilii trebuie să se asigure că abonamentele rămân valabile pe toată durata anului 2025.
Contribuabilii care au fost impuși la plata taxei de utilizare, deși se încadrează în una din situațiile descrise anterior, sunt invitați să se adreseze Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, prin intermediul adreselor de e-mail ale instituției, prin serviciile poștale sau la ghișeele agențiilor, în baza programării online.“, informează Primăria.
Amintim că, un grup de avocați format din Mirela Doicescu, Silvia Andronache, Cristina Andrei, Eduard Niță (inițiator) și Emil Mihail Tatu a atacat în Contencios Administrativ, HCL nr. 412/30.09.2024 privind taxele și impozitele pentru anul 2025, strict împotriva taxei de utilizare a domeniului public, în cuantum de 200 lei pe an. Avocații spun cu formulat plângerea în nume personal și vor lupta să anuleze aceasta prevedere care este „nelegală, abuzivă, neclară, arbitrară si discriminatorie.“
De asemenea, taxa de utilizare a domeniului public a fost atacată în instanță și de USR Constanța.
Taxa pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului, instituită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 412/2024, este o taxă anuală de 200 lei pentru fiecare autovehicul, deținut în proprietate sau utilizare de persoanele fizice, cu domiciliul fiscal în municipiul Constanța, înregistrat în evidențele SPIT.