Primăria Lumina le recomandă cetățenilor din comună să ia măsuri pentru a se proteja, având în vedere prognozele meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie pentru zilele următoare, fenomenele vizate fiind val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat. De aceea, autoritățile locale pun la dispoziția cetățenilor un ghid de recomandări.
„Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35-37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Vă rugăm să țineți cont de următoarele sfaturi:
evitați deplasările, stați la umbră și evitați expunerea la soare mai ales la orele prânzului
beți suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător. Evitați consumul bauturilor alcoolice!
purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise
consumați fructe și legume proaspete
nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite, resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați oriunde!“, informează Primăria Lumina.