Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primăria Mihail Kogălniceanu a primit de la Ministerul Dezvoltării peste 3,5 milioane de lei pentru asfaltarea drumurilor din comună

Published

on

lucrari mihail kogalniceanu

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației a virat, astăzi, suma de 85.789.462,82 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 54 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

„Facturile au fost depuse de autoritățile locale pentru proiecte care contribuie la asigurarea accesului cetățenilor la servicii publice de bază, precum modernizarea drumurilor de interes local și înființarea sau extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile ori a sistemelor de canalizare”, a precizat ministrul Adrian Ioan Veştea.

Printre localitățile care au primit astăzi bani de la Ministerul Dezvoltării se numără și comuna Mihail Kogălniceanu pentru lucrările de asfaltare, etapa a II-a. Valoarea totala a investiției este de 6,679,364.45 de lei, iar valoarea solicitată pentru decontare este de 3,532,684.62 de lei.

Proiectul de asfaltare cuprinde patru străzi, cu o lungime totală de aproximativ trei kilometri: Nicolae Bălcescu, Transilvaniei, Dorobanți și Daciei.

Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, informa la începutul lunii iunie că autoritatea publică locală efectuează lucrări publice pe cele trei șantiere. Este vorba despre lucrări de asfaltare, la sala de sport și la liceul din comună. Autoritățile locale din comuna Mihail Kogălniceanu transmit că proiectele demarate pe raza localității se desfășoară conform graficelor și, astfel, cea de-a doua etapă a proiectului de asfaltare este aproape finalizată.

„La asfaltare, pe anumite tronsoane suntem la stratul doi de asfalt și apreciem ca în maxim trei săptămâni să încheiem acest proiect“, spunea Ancuța Belu.

Citește și:

(FOTO) Trei șantiere, deschise la Mihail Kogălniceanu. Vezi care este stadiul lucrărilor publice

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions