Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Primăria Năvodari cere CJ Constanța reanalizarea proiectului privind reducerea numărului de mijloace de transport în comun. Vezi argumentele

Published

on

Orașul Năvodari nu acceptă reducerea numărului mijloacelor de transport pe ruta Năvodari-Constanța! Solicităm CJC revenirea asupra proiectului.

Primăria Năvodari solicită Consiliului Județean Constanța reanalizarea proiectului de hotărâre privind aprobarea documentelor ce vor reglementa serviciul public de transport județean, inclusiv pe ruta Năvodari – Constanța. Considerăm că reglementările propuse vor avea efecte grave asupra populației orașului Năvodari.

“În esență, Consiliul Județean Constanța intenționează reducerea numărului de microbuze și autobuze care să deservească transportul public de persoane între Năvodari și Constanța. Documentul, a cărui reanalizare o solicităm, prevede ca transportul să se realizeze cu 5 autobuze cu o capacitate mai mare de 23 de locuri și 6 microbuze cu o capacitate mai mică de 22 de locuri. Asta în condițiile în care, în prezent, același serviciu de transport se desfășoară cu 24 de microbuze și 11 autobuze. Cunoaștem cu toții că inclusiv actuala capacitate de transport este insuficientă pentru nevoile populației orașului Năvodari, la orele de vârf creându-se adevărate blocaje, iar călătorii sunt transportați în condiții de aglomerație și fără respectarea măsurilor de siguranță. În aceste condiții, ne manifestăm îngrijorarea că reducerea capacității de transport va duce la un blocaj în transportul năvodărenilor navetiști (angajați, elevi, studenți etc) spre și dinspre Constanța, cu efecte sociale grave. În realitate, Primăria Năvodari a solicitat Consiliului Județean Constanța suplimentarea numărului de mijloace de transport, raportat la actuala situație. Această scădere drastică, de la 11 autobuze la 5 și de la 23 de microbuze la 6, nu poate fi acceptată nici de Primăria Năvodari, nici de populația orașului nostru. În acest sens, solicităm reanalizarea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței CJC și adaptarea lui la situația reală din teren”, transmite conducerea Primăriei Năvodari printr-un mesaj public.

Totodată, conducerea administrației din Năvodari face apel la consilierii locali din partea PNL și USR din orașul Năvodari să i se alăture în acest demers și să ceară aleșilor județeni să NU reducă numărul mijloacelor de transport în comun de pe ruta Constanța – Năvodari.

“Facem apel inclusiv la consilierii locali ai PNL și USR din Năvodari să se alăture acestui demers și să solicite colegilor lor de partid consilieri județeni să nu reducă numărul de mijloace de transport care vor deservi relația Năvodari-Constanța. În paralel, Primăria Năvodari și Primăria Constanța continuă demersurile pentru a urgenta deschiderea liniei de transport 23 cu autobuze CT Bus. Procedurile sunt în curs de implementare. Cu tot respectul, apelăm la responsabilitatea consilierilor județeni și solicităm o analiză mai amplă a acestui proiect și modificarea lui, cel puțin în ceea ce privește transportul pe ruta Năvodari-Constanța, pentru a corespunde nevoilor populației orașului nostru. Solicităm suplimentarea mijloacelor de transport, nicidecum reducerea lor”, se mai arată în documentul public.

Menționăm că proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de luna aceasta.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions