Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Primăria Năvodari pune la bătaie un milion de lei pentru proiectele propuse de cetățeni

Published

on

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, anunță că autoritatea locală va implementa, din acest an, proiectul privind bugetarea participativă. În acest fel, cetățenii orașului pot să propună proiecte de investiții pe care Primăria, ca autoritate locală, să le implementeze. Pentru acest proiect, Primăria pune la bătaie un milion de lei.

„Pentru anul 2022, am alocat 1 milion de lei pentru a implementa proiectele propuse de năvodăreni. Așa cum v-am anunțat, începând din acest an, vom implementa bugetarea participativă la Năvodari, astfel încât cetățenii orașului nostru să poată propună proiecte de investiții pe care noi, ca autoritate locală, să le implementăm. Procedura este simplă: cetățenii ne trimit idei de proiecte, cât mai detaliat și elaborat posibil. Alături de specialiștii primăriei, le vom analiza pe toate, iar cele care sunt eligibile le vom include într-un sondaj. Cetățenii orașului vor putea vota apoi din lista de proiecte propusă de cetățeni care inițiativă să fie implementată. În funcție de amploarea propunerilor, putem finanța anul acesta unul, două sau trei proiecte, până în plafonul de 1 milion de lei. Vă rog ca proiectele propuse de cetățeni să fie realiste, fezabile și să țină cont de legislația în vigoare și bugetul alocat.“, a spus primarul Florin Chelaru.

Edilul dă și câteva exemple de proiecte eligibile: amenajări de trotuare, alei, zone pietonale, siguranța circulației, locuri de joacă, terenuri de sport, spații verzi, amenajare spații publice, proiecte educaționale și culturale ori digitalizare.

„Trebuie să știți că proiectele de construcții sunt foarte laborioase, necesită numeroase studii etc, dar mai ales mult timp. Și trebuie să ținem cont de toate aceste aspecte. Însă orice proiect venit de la dvs va fi analizat cu atenție, iar orice propunere va fi un câștig pentru orașul nostru. În prezent lucrăm la un regulament al bugetării participative, iar în curând vă voi prezenta detaliile tehnice: unde și cum se depun proiectele; termene de depunere, analiză, vot; finanțare și implementare.“, este mesajul lui Chelaru pentru cetățeni.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions