Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Ovidiu, în calitate de Beneficiar, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar au semnat în data de 01.07.2019 contractul de finanțare pentru proiectul „Construire imobil P+1E cu destinația de creșă cu program prelungit în orașul Ovidiu, județul Constanta”, cod SMIS 122740.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de Investiții 10.1: Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe si învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 10.1A: Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.
Proiectul va fi implementat în județul Constanța, orașul Ovidiu, pe o perioadă de 40 de luni (respectiv între 23.08.2017 și 30.11.2020), are o valoare totală de 1.549.760,25 lei, din care 1.107.304,76 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 169.352,49 lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar 273.103,00 lei este contribuția beneficiarului.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii (antepreșcolar) si învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului școlar, iar obiectivele specifice sunt: construirea unui imobil P+1E cu destinație creșă cu program prelungit, în orașul Ovidiu, județul Constanta, amenajarea/dotarea creșei cu program prelungit pentru un număr de 40 de copii și asigurarea sustenabilității acesteia pe termen lung.
Până la finalul perioadei de implementare a proiectului, urmează a se realiza o construcție P+1E cu destinația creșă cu program prelungit (învățământ antepreșcolar), de care vor beneficia până la 40 de copii cu vârstă până la 3 ani.
Informații suplimentare pot fi obținute de la sediul Primăriei Orașului Ovidiu, Str. Sănătății nr.7, sau la numărul de telefon 0241/255340.