Primăriile și Consiliile Județene înregistrau arierate în valoare totală de 156.43 milioane lei (peste 30 de milioane de euro), la data de 30 iunie 2019, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, date oficiale consultate de stiripesurse.ro.
Trei județe înregistrează peste jumătate din datorii, respectiv 79,06 milioane lei.
Clasamentul este deschis de… Constanța cu 32,55 milioane lei. Județul Constanța este urmat de Timiș care are o datorie înregistrată de 26,25 milioane lei, iar pe locul 3 se află județul Caraș-Severin cu o datorie de 20,26 milioane lei.
Față de perioada similară a anului trecut, conform aceleiași surse, arieratele au scăzut. Astfel, la 30 iunie 2018 se înregistrau datorii ale UAT-urilor în valoarea totală de 184,98 milioane lei.
În topul cu situația plăților restante mai mari de 90 de zile înregistrate la nivelul bugetului general al unităţilor / subdiviziunilor administrativ-teritoriale, se află următoarele, la 30 iunie 2019:
- Mangalia (Constanța) – 24,62 milioane lei. NOTĂ! Ordinea.ro a punctat chiar luni, 05.08.2019, într-un articol semnat de jurnalistul Adrian Cârlescu faptul că Primăria Mangalia se află în pragul insolvenței.
- Timisoara (Timis) – 21,36 milioane lei
- Consiliul Județean Caraș Severin – 11,43 milioane lei
- Caransebeș (Caraș-Severin) – 7,37 milioane lei
- Rădăuți (Suceava) – 6,92 milioane lei
- Rupea (Brașov) – 4,47 milioane lei
- Lugoj (Timis) – 4,13 milioane lei
- Brezoi (Valcea) – 3,86 milioane lei
- Milcioiu (Valcea) – 2,82 milioane lei
- Andreiașu de Jos (Vrancea) – 2,71 milioane lei
- 1 Decembrie (Ilfov) – 2,39 milioane lei
- Târgu Ocna (Bacău) – 1,77 milioane lei
- Consiliul Județean Brașov – 1,48 milioane lei
- Viișoara (Bihor) – 1,47 milioane lei
- Sectorul 6 din București – 160.000 de lei
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta