Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, spune că la data de 1 iulie, SC Termica Distribuție mai avea 1.778 de abonați casnici la apă caldă și căldură, dintre care 1.334 abonați înregistrează datorii de aproape 1,7 milioane de lei. Asta în condițiile în care gigacaloria costa 142 lei.
„Așa că mă întreb, oare ce se va întâmpla în această iarnă, când gigacaloria va fi de 822 lei? Cum vedeți rezolvarea situației? Am nevoie de o părere constructivă din partea dumneavoastră. PS: Între timp, eu mă gândesc la câteva soluții. Una dintre ele este programul Cald în Casa Ta, prin care vom da 4.000 lei familiilor nevoiașe pentru a-și monta centrale de apartament.“, îi întreabă edilul pe cetățeni.
Amintim că, la începutul verii, primarul Florin Chelaru a anunțat că, având în vedere situația prezentată de SC Termica Distribuție privind numărul de abonați branșați la serviciul centralizat de termoficare (apă caldă și căldură), a datoriilor acumulate de către populație, precum și înștiințarea Rompetrol Energy de a majora prețul gigacaloriei de la 100 lei la 837 lei, fără TVA, se vede nevoit să ia măsuri pentru a proteja cetățenii vulnerabili ai orașului.
„…Am inițiat un program care se numește „Cald în casa ta”, destinat să ajute familiile nevoiașe, branșate în prezent la Termica, să își monteze alte surse de încălzire și apă caldă în locuințe. Familiile care au venit minim pe cap de locuitor de 1.386 de lei net sau 2.053 de lei pentru persoanele singure, vor putea primi, o singură dată, un ajutor financiar de 4.000 lei pentru a-și putea achiziționa o centrală termică (gaz sau curent), calorifere, calorifere electrice, boilere sau orice alt echipament sau serviciu necesar branșării și termoficării locuinței.
Regulamentul acestui program se află în dezbatere publică, poate fi consultat pe site-ul Primăriei Năvodari, iar orice sugestie sau propunere din partea dvs este bine-venită. Proiectul va intra spre aprobare în Consiliul Local la finalul acestei luni.
Știu că suma propusă nu acoperă total cheltuielile pentru branșare și termoficare, dar este un ajutor ce nu poate fi neglijat și sunt convins că va fi util.“, spunea primarul pe Facebook.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta