Primarul Constanței, Vergil Chițac, spune într-o postare pe Facebook că, în 2020, și-a asumat proiectul „Constanța educată“, după modelul lansat de președintele Klaus Iohannis „România educată“. Edilul afirmă că Primăria Constanța a reabilitat, modernizat și dotat 16 instituții de învățământ, iar la alte 39 de unități, lucrările sunt în desfășurare.
„Mi-am asumat, am făcut: reabilitarea, modernizarea și dotarea școlilor și liceelor din oraș. În 2020, mi-am asumat „Constanța educată“ și o preocupare deosebită pentru școli și sistemul educațional din oraș. În acești 3 ani și jumătate de mandat, am arătat că planurile, dublate de preocupare, competență și muncă asiduă, pot fi convertite în lucruri cu adevărat benefice pentru comunitate.
Concret, Primăria Municipiului Constanța a reabilitat, modernizat și dotat 16 instituții de învățământ. La alte 39 de unități, lucrările sunt în desfășurare. Și continuăm.
Oferim condiții moderne și sigure copiilor și profesorilor. Refacem săli și terenuri de sport, corpuri de clădire și incinte. Exemple? Zeci, în tot orașul.
Cu ambiție, curaj și multă muncă am demonstrat că putem schimba paradigma delăsării și a lipsei crase de viziune administrativă a celor trei decenii de după 1990. Cu determinare și cu oameni pricepuți, am făcut lucrurile să se miște: reparăm, reconstruim și modernizăm Constanța la toate nivelurile. Vă mulțumesc pentru încredere. Continuăm lucrurile bune începute împreună!“, spune Chițac pe Facebook.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta