Situația de moarte clinică în care se află Primăria din Mereni se prelungește cel puțin până pe 11 octombrie 2018. Procesul inițiat de Partidul Social Democrat împotriva administrației locale la Tribunalul Constanța, în scopul lămuririi unei situații de blocaj funcțional, a fost amânat la această dată.
”Nu există aviz de legalitate pentru Consiliul Local deoarece Prefectura nu l-a dat. Poate ne oferă instanța soluții pentru intrarea în legalitate…”, declară primarul comunei Mereni, Florentin Silviu Gârea.
Așa cum semnalam într-un articol publicat, ieri, în ziarul nostru, comuna Mereni nu are un Consiliu Local funcțional, motiv pentru care nu se poate adopta un buget de venituri și cheltuieli. Mai mult, Primăria nu poate face noi angajări pentru ocuparea posturilor.
”La ora actuală, în Primăria Mereni mai sunt angajați 5 funcționari publici și doi funcționari contractuali, respectiv o femeie de serviciu și șoferul de pe microbuzul care transportă copiii la școală. În mod normal, potrivit numărului de locuitori din comună ar fi trebuit să avem 21 de persoane angajate. În anul 2016, când am venit la primărie, erau angajați 16 oameni. Acum ne-am mulțumi cu 14 angajați dar nu avem organigramă votată, așa că nu putem angaja nici un om.”, a spus primarul Gârea.
Tot edilul ne-a spus că oamenii au plecat din primărie în primele trei luni după ce el a ajuns primar. Unii și-au luat transferul, alții au intrat în pensie, alții nu au mai venit….
Primăria are un deficit bugetar de 84%
Primarul Gârea a continuat să ne spună că Mereniul trăiește practic din pomeni guvernamentale.
”Avem un deficit de 84% din buget, numai 16% sunt din sursă proprie. În ultimele două luni avem încasări de aproximativ 30.000 de lei, în condițiile în care numai salariile angajaților și indemnizațiile sunt de 90.000 de lei pe lună. Noi încasăm foarte puțini bani… Am redus cât de mult am putut cheltuielile. A început școala și m-am descurcat pe barba mea ca să trimit copiii la școală cu microbuzul. Vă dați seama că nu am plătit utilitățile din luna iunie, iar salariile din luna iulie.”.
Și problemele nu se opresc aici. Iată ce declară primarul Gârea:
”Iluminatul public, de exemplu funcționează încă dar am primit aviz de debranșare de la ENEL. Asta nu se cheamă administrație publică, ci marasm.”.
(NR – Marasm -substantiv neutru 1. Decădere morală și spirituală. 2. Stare de stagnare a unei activități generale (economice, sociale etc.) 3. (Med.) Formă gravă de denutriție manifestată prin slăbire extremă. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus. )
”Nu așa trebuie condusă o comunitate. Este greu și nu e corect așa. Instituțiile statului nu și-au făcut treaba ani de zile…”, a precizat primarul Gârea.
Comentariile sunt de prisos …
Citește și:
Comuna din județul Constanța fără consiliu local! Activitatea e paralizată
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta