Published
2 ani agoon
Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul comunei Agigea și totodată președintele unui FLAG implicat în strategia de dezvoltare a pescuitului în localitățile Agigea, Cumpăna, Techirghiol și Tuzla, a anunțat astăzi, cu mare satisfacție, că în comuna sa se va organiza ”un festival cultural-artistic cu tematică culinară”. Este vorba de festivalul ”Darurile Mării la Agigea”, care își propune să promoveze consumul de pește și fructe de mare. Manifestarea este finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020 și va costa 1.515.393,87 de lei, ceea ce înseamnă peste 300.000 de euro. Banii europeni vor fi cheltuiți pe cântări și potoale, în timp ce comunitatea pescărească nu se va alege, în mod real, cu nimic.
Potrivit datelor oficiale publicate pe site-ul guvernamental ”amPeste.ro”, UAT Agigea a mai obținut o finanțare din fondurile POPAM în luna ianuarie 2023. Comuna va trage aproape un milion de lei pentru un proiect de eficientizare a sistemului de colectare a deșeurilor. După titlu, acest proiect nu are chiar nicio legătură cu pescuitul și cu afacerile maritime.
În orice caz, tocarea banilor europeni pe chermeze și pubele pare o risipă, dacă nu cumva o deturnare a fondurilor de la destinația convenită de autoritățile naționale și comunitare.
Mai grav este că proiectele de mai sus au ajuns în finanțarea POPAM la recomandarea FLAG-ului condus chiar de Maricel Cîrjaliu. Ceea ce este absolut uluitor!
FLAG este un acronim de la sintagma Fisheries Local Action Group. Deși nu este pescar, Cîrjaliu conduce FLAG-ul pescarilor, în speță Asociația Grup Local Dobrogea Sud. El a fost înscăunat în funcție încă din 2013, cu sprijinul fostului baron roșu al județului Constanța, Nicușor Constantinescu, acum pușcăriaș de drept comun. ONG-ul pescăresc, dirijat de primar, are autoritatea și menirea să selecteze și pre-aprobe proiectele comunității de pescari în vederea finanțării lor cu fonduri nerambursabile europene. Ulterior, funcționarii de la Ministerul Agriculturii (constituiți în autoritatea de management a POPAM) verifică documentațiile și atribuie contractele de finanțare. Atât!
Pe această procedură, FLAG-ul condus de primarul din Agigea a girat că proiectele depuse de primăria sa sunt bune, utile și finanțabile. Dubla postură a primarului, de șef atât al primăriei beneficiare, cât și al asociației care a făcut selecția, pute de la o poștă a impostură, incompatibilitate, conflict de interese sau cum s-ar mai putea numi această manevră de a a-ți da cu stânga pentru a lua cu dreapta.
Înțelegând toate aceste aspecte, primarul prim-pescar a făcut o manevră ieftină, ca să nu semneze în ambele calități, adică el cu el însuși. Așa se face că documentul de procedură, prin care FLAG-ul a selectat cele două proiecte ale Primăriei Agigea, nu a fost semnat de președintele și primarul Cîrjaliu, ci de un președinte DELEGAT. Acest rol a fost jucat de Petre Daniel Popa, pe scurt Dan Popa, un tip care este asociat fix cu ginerele primarului din Agigea în SC Golful Pescarilor SRL, o firmă care a ridicat un restaurant pescăresc pe malul mării, la Agigea. Cu alte cuvinte, primarul și-a delegat competențele către asociatul rudei sale, iar acesta i-a aprobat să ia banii europeni la Primărie, ca să-i prăpădească pe un festival și alte pubele.
Maricel Cîrjaliu este trimis în judecată și compare ca inculpat principal într-un dosar celebru, care se numește chiar dosarul Golful Pescarilor. În linii mari, primarul este acuzat că a furat prin inventariere un teren al comunității pescărești de pe malul mării. Iar după ce l-a inventariat din pix, l-a vândut către Golful Pescarilor SRL, la prețul unei garsoniere (mai multe detalii AICI).
După construirea restaurantului pescăresc Golful Pescarilor, în firma care rula deja un milion și jumătate de euro pe an a fost cooptat și ginerele primarului, Ionuț-Cătălin Nuțoaia-Cîrjaliu, cu un aport de 200 de lei. Evident că prețul a fost la vrăjeală. Nuțoaia deține 50% din afacere. Cealaltă jumătate este deținută, pe din două, de Mihai Lupoiu și de Dan Popa – cel care a semnat acum ca președinte delegat.
În urmă cu doi ani, scriam aici, pe Ordinea.Ro, că FLAG-ul condus de primarul din Agigea selectase în vederea finanțării o firmă înființată de un tip care își petrecea concediile cu Dan Popa, după cum reieșea din fotografii. Acest tovarăș intim al lui Popa urma să primească 180.000 de euro pentru a izbi, la Tuzla, o pensiune… pescărească. Probabil speriați de consecințele acelor dezvăluiri, autorii manevrei au dosit mai apoi actele, iar tovarășul lui Popa s-a evaporat din combinație. Mai multe detalii AICI.
Trebuie să mai spunem că FLAG-ul condus de primarul din Agigea a reușit să obțină o finanțare de 190.000 de euro pentru firma Aybo Pescuit și Turism SRL, deținută de soția lui Belghiz Bolat, fost angajat al FLAG-ului. Totodată, Belghiz este director la Agigeaserv Util, o firmă a Primăriei Agigea care se ocupă de salubrizarea localității și de diverse lucrări edilitare. Cu acești bani, soția omului de casă al primarului a izbit o pensiune pe malul lacului Agigea, pe un teren concesionat de la Primărie. Proiectul apare în evidențele POPAM ca nefinalizat, mai ales că firma beneficiară de fonduri nerambursabile s-a extins cu un etaj în plus peste regimul de înălțime menționat în proiect. Mai multe detalii AICI.
Tot prin FLAG-ul condus de primarul din Agigea au mai fost câștigate finanțări neramsursabile pentru un festival la Tuzla, un cămin de bătrâni tot la Tuzla, o pensiune la Techirghiol și o hală de prelucrare a moluștelor la Agigea. Între timp, toate cele patru contracte au fost REZILIATE de autoritatea de management a POPAM, după cum reiese din raportările oficiale consultate de Ordinea.Ro.
Cel mai probabil, primarul din Agigea s-a gândit să utilizeze banii rămași de pe urma acestor eșecuri. Și așa s-a născut, prezumăm, acest festival cultural-artistic axat pe haleală și treaba cu eficientizarea sistemului de gunoi.
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.