Imagini surprinse cu camerele de supraveghere stradală certifică informația că primarul din Cernavodă, Liviu Negoiță, a fost agresat pe 22 mai 2024, la ora 21,30, de preotul Florian Bărbulescu din localitate. Deși într-o declarație pentru Ordinea.Ro, acesta a susținut că a avut doar o discuție aprinsă cu primarul localității, pornind de la o înregistrare audio apărută pe rețelele sociale, în realitate, așa cum atestă imaginile, l-a agresat pe Liviu Negoiță, aplicându-i inițial o lovitură de picior. Ulterior, l-a lovit cu mâna și peste braț, iar edilul a scăpat telefonul mobil pe jos. La agresiune a participat și Ștefania Petcu din Cernavodă, care l-a molestat pe primar.
Imaginile atestă că Florian Bărbulescu și Ștefania Petcu au ieșit dintr-o clădire în fața căreia se aflau mai multe persoane, cel mai probabil din sediul unui partid politic, plecând în fugă în urmărirea primarului. În tot acest timp, persoanele care se aflau în fața respectivei clădiri au rămas pasive, privind din depărtare spre zona în care a avut loc agresiunea.
Redacția Ordinea.Ro a luat decizia de a retrage materialul publicat în 24 mai 2024, întrucât declarațiile preotului Bărbulescu sunt în mod vădit contrazise de imaginile surprinse la momentul incidentului. De asemenea, explicația furnizată de preot cu privire la scânteia care ar fi aprins conflictul nu mai poate fi păstrată, întrucât nu a existat ”o discuție aprinsă”, ci o agresiune, și întrucât nu există nicio motivație care să justifice un act de agresiune, în afară de legitima apărare, ceea ce nu a fost cazul.
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.