O fotografie promovată pe cea mai cunoscută rețea de socializare arăta că primarul orașului Cernavodă, liberalul Liviu Negoiță, a găsit o metodă interesantă de a-și prezenta realizările primului an de mandat. Nu i-a chemat într-o sală mare pe locuitorii din Cernavodă și nici nu a organizat vreo conferință de presă, în cadrul căreia să vorbească despre ceea ce a făcut în primul an de mandat, ci a montat un panou de afișaj cu tehnologie LED 4x3m, instalat pe fațada primăriei. Asta prezenta fotografia! L-am întrebat dacă informațiile sunt reale și dacă da, atunci de ce a ales această variantă de promovare a activității sale.
Primarul Liviu Negoiță a declarat pentru “Ordinea.ro” că pe panou este rulat, de două zile, un clip de prezentare turistică pentru orașul Cernavodă, nicidecum activitatea sa. Scurt, doar că edilul s-a apucat să ne certe că nu suntem în stare să ne facem meseria în mod corespunzător și ne-a oferit adevărate lecții de jurnalism. Prin telefon! “Eu nu am nimic cu ziariștii, dar vă rog să învățați să puneți întrebările. Eu sunt foarte obosit, muncesc de la ora 08.00 și am și acum multe documente pe birou, la semnat”, ne-a spus, printre multe altele, primarul Liviu Negoiță.
Ideea este alta… Domnule primar, noi nu oferim lecții despre cum să vă exercitați activitatea în slujba cetățenilor care v-au trimis pe fotoliul de primar, așa încât apreciem dacă ați avea încredere în modul în care alegem să ne facem meseria, iar relația să rămână una de respect profesional.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta