Politica
Primarul din Mangalia, făcut harcea-parcea de turiști
Published
8 ani agoon
Odinioară mergeam foarte des în stațiunile din sudul litoralului. Uneori stăteam întreaga vară la Neptun sau la Olimp, iar aminitirile sunt încă vii în memoria mea. Locurile erau extrem de frumoase, exista curățenie și destul de multă atenție la nevoile celor din jurul tău. Adică nu-mi amintesc să fi văzut coceni de porumb fiert aruncați pe plajă, nici cutii de bere ”uitate” de turiști. În ce privește localurile, pe atunci încă existau chelneri școliți, care știau cum se aranjează o masă și cum se servește o sticlă cu vin. Farmecul stațiunilor din acea vreme mă fascina și mă relaxa în același timp. Neptun-Olimp era perla litroralului românesc, în vreme ce stațiunea Mamaia era prăfuită. Anii au trecut, iar lucrurile s-au schimbat radical. De-acum lumea care dispune de mulți bani dă fuga la Mamaia pentru a se distra, iar cei care nu au sau nu vor să arunce banii pe fereastră preferă să meargă în sud. Bine, despre Olimp nu sunt prea multe lucruri frumoase de spus, există multe hoteluri abandonate, altele funcționează în condiții precare. Neptunul, odinioară o stațiune frecventată de nemți, olandezi, italieni etc., a rămas la stadiul de stațiune bolnavă. Venus încearcă să devină o oază într-o mare năclăită și reușește într-o oarecare măsură. Saturnul are, de asemenea, câteva hoteluri arătoase dar ce folos dacă sunt atât de multe lucruri care dezamăgesc turiștii? Nemulțumiri sunt cu nemiluita și, din fericire, există din ce în ce mai mulți oameni care nu vor să tacă și să accepte lucrurile așa cum sunt ele. Sunt români care vin în concediu și chiar își doresc să aibă parte de zile frumoase în prezența familiei și a prietenilor.
Un turist extrem de nemulțumit
Întâmplător, am intrat pe un site al Primăriei Mangalia, pe care am găsit mai multe postări. Negative, firește! Prima îi aparține unui turist din București, care s-a declarat foarte nemulțumit de condițiile pe care le-a găsit la malul mării. Nu-mi permit să fac vreun comentariu, așa încât voi posta integral textul lui Adrian Colțea. ”0756.201.202 nu e numărul de telefon al Primarului, domnule primar Radu Cristian? 0747.299.129 nu este numărul la care răspunzi dumneata, domnule Mihai Angelescu, director executiv al Poliției locale? Nu sunt numerele astea postate pe site-ul Primăriei?!
Atunci de ce mă iei în râs, domnule primar, când te sun, nu răspunzi și când, în sfârșit, mă suni dumneata, mă întrebi pe mine cine sunt? Atunci de ce mă iei la misto, domnule director Angelescu, atunci când, la orele nopții te solicit să faci ordine și liniste în perimetrul hotelului Romanța din Neptun, unde am fost cazat între 13 și 20 iulie a.c.? Ca să nu sun în fiecare noapte (mai ales că eu la orele alea trebuia să dorm liniștit, netulburat de haitele de câini din perimetrul hotelului și al restaurantului Barchetta, și nu să sun la dumneata și a doua zi și a treia, și până la sfârșitul concediului). Nu eram venit la Neptun ca să mă iei dumneata la mișto, că nu am somn la ora 4 și jumătate, nu crezi?
Încercați să vă plimbați noaptea pe faleza stațiunii Saturn, între Aida și Diana, dacă luminează vreun bec, să mi-l dați să-l înghit. Fierbinte. Unde să mă plimb noaptea, domnule primar, pe strada principală, plină de mașinile patronilor de localuri sau ale șmecherilor din oraș?! Să merg cu batalionul? Cu plutonul de turiști? Pe un trotuar de doi metri? Ce distracție am în Stațiunile de la malul mării, domnule primar? Ce optiune am, alta decât să intru într-o cârciumă, cu copii cu tot, să îmi înec amarul de a fi fost păcălit încă un an, într-o halbă de bere? Ce parc de distracții e acela din orice stațiune,domnilor? Când ai de gând să reașezi pavelele de pe trotuar la același nivel, domnule primar? Sau să refaci scările de acces de la plajă la hotelurile Aida, Cupidon, Cleopatra, Narcis, Semiramis, Tosca. Vezi că le cunosc, domnule primar? Că stau denivelate de zeci de ani, și ne rupem gleznele, domnule primar. Nu trebuie altele, trebuie puțină muncă, primăvara, pentru reașezarea lor și eventual înlocuirea celor sparte. Dacă nu crezi, la vara viitoare revin și ți le număr eu. Cu condiția să vii acolo să stăm de vorbă, eventual și cu alți turiști. Că ne rupem gleznele, primare! Cum ne transporți, primare, de la o stațiune la alta? Că poate eu stau în Venus, dar poate vreau să mă întâlnesc cu cineva care stă în Neptun. Cu microbuze a căror oră de retragere este la 11 seara?! Mă mir că nu dai și stingerea la ora 11!
Domnule Primar, domnilor edili, dacă noi nu v-am vizita, an de an, dacă nu ne-am încăpățâna să ne placă marea lângă care ne-am făcut vacanțe și concedii și unde avem amintiri dragi, dacă nu am reveni cu încăpățânare, an de an, voi și cu orașul vostru ați cădea de pe hartă. Nu ați fost în stare să aduceți gaze natural, care ar asigura încălzirea hotelurilor și ar prelungi sezonul cu multe săptămâni în toamnă. Nu vă interesează nici o linie ferată electrificată și modernizată, ca să nu facem o oră și jumătate(!!!!) până la Constanța. Da, vin cu trenul la mare, domnule primar, îmi las mașina acasă, ca să mă bucur de relaxare, să nu mă cert pe locul de parcare, ca acasă, să nu fiu tentat să alerg toată ziua prin alte locuri în căutare de ceva care să mă distreze, că de aia sunt în vacanță!
Nu vă interesează nimic. Voi știți că noi venim pentru că ne e dragă marea. Atâția câti venim, vă suntem suficienți. La ce bun să faci o școală de ospătari, de personal HORECA, de barmani, de recepționeri, de cameriste ca să avem și noi o servire profesionistă? Merge și așa, primare! Noi tot venim, nu? Merge și cu îngălații care ne servesc cu mânecile murdare, cu cameriste care ne trezesc la ora 7, că ele atunci încep serviciul, cu recepționere care consideră tejgheaua aia un fel de masă de tribunal, unde ele au puterea absolută și exercita poliția turiștilor.
Ajunge, primare! Abia ai fost ales ,poate reales, nu știu încă, dar sfidarea la adresa turițtilor nu mai trebuie să continue. Să nu îmi spui că nu am eu treabă aici, că eu sunt cetățean al Bucureștiului. Am treabă aici, căci stă scris pe plăcuțele de la intrare în fiecare stațiune “stațiune de interes național”. Trebuie să însemne asta ceva, nu sunt numai vorbe goale. Așa că, la alegerile următoare, vei da examen în fața mea, a noastră, primare! Facebook e o rețea de socializare deosebit de bună, care și-a dovedit utilitatea în multe cazuri, care a făcut să cadă multe capete ce se credeau bine legate de trup. Nu îți mai permitem să îți bați joc de vacanțele noastre. Mizați întotdeauna că nu ne stricăm noi vacanțele certându-ne cu voi, mai ales că familiile trag de noi să nu ne implicăm, să încercăm să ne simțim bine câteva zile. Mizați pe faptul că, ajunși acasă, uităm și ne vedem de ale noastre. Apoi, anul următor, luam țeapă din nou. E timpul să înceteze asta. Te asigur, primare, că eu nu mai uit. Și mă voi implica. Și nu vei avea liniște, primare, până când nu voi vedea că miști ceva în Mangalia și în stațiunile pe care le ai în administrare. Pentru că Mangalia și stațiunile aferente ne aparțin nouă, tuturor. Pentru că sunt DE INTERES NAȚIONAL, domnule primar Radu!
Adrian Coltea, București, telefon 0723909247, să nu te chinui să cauți în telefon în zilele de 13-20 iulie. Eu sunt cel pe care l-ai sunat și i-ai cerut să se recomande el întâi, ca să știi dacă are sens să-i vorbești cu respect.”
Să nu vă imaginați că este un singur mesaj
Pe data de 3 august, Klara Manolescu posta și ea un mesaj. Iată-l:”Treziți-vă, oameni buni, și apucați-vă de curățenie. Toate stațiunile de la Olimp la Mangalia arată jalnic, bălăriile au invadat totul, sunteți orbi? Ce fel de administrație faceți acolo, ce fel de oameni conduc această instituție? Primarule, felul în care se prezintă stațiunile reprezintă cartea ta de vizită. Gunoaiele cât casa sau împrăștiate peste tot, lipsa coșurilor de gunoi, iarba necosită, copaci netoaletați, lipsa toaletelor publice…dezolant și dezonorat. Să vă fie rușine, pentru că nu aveți nici o scuză!” Cele două mesaje au fost postate de ceva vreme, adică pe datele de 14 și 3 august. Nu știm dacă edilul Cristian Radu și colegii săi din Primărie le-au citit, dar mi-aș dori să cred că da și că acum încearcă să pritocească un răspuns. Însă, indiferent că le-au citit ori ba, cele două mesaje sunt dure – ele reprezintă opiniile a doi oameni total diferiți, care au trecut în interval de 11 zile prin aceleași stațiuni și au fost dezamăgiți de aproape tot ce au întâlnit. Dar dacă s-ar apuca să posteze toți turiștii care ajung pe aici? Noroc cu marea!!! Doar ea ne mai salvează.
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!