Prima zi de școală l-a găsit pe primarul comunei Peștera, Marius Liviu Petre, la braț cu elevii din localitate. De profesie cadru didactic, edilul a ținut să le ureze personal elevilor din Peștera să aibă cele mai bune rezultate în anul școlar 2017 – 2018 și să își respecte părinții și profesorii.
Și astăzi, la fel cum proceda în anii când coordona activitatea școlară a instituției de învățământ din localitate, primarul Marius Petre a explicat că educația este prioritară, iar administrația publică din Peștera va susține proiectele educaționale, va participa activ la performanța elevilor din localitate. De altfel, edilul a ținut să informeze că tot în sprijinul educației au fost efectuate mai multe lucrări de infrastructură școlară, printre acestea și faptul că obiectele de mobilier deteriorate au fost înlocuite cu altele noi atât la școală, cât și la grădiniță.
“Vom susține proiectele școlii, elevii vor primi burse de merit, de studiu, burse sociale și anul acesta, se vor construi noi clădiri cu rol administrativ în incinta școlii, un nou gard ce va delimita instituția și va fi fi amenajat terenul de sport pentru desfășurarea în condiții optime a orelor de educație fizică. Au fost achiziționate o sută de scaune pentru a le înlocui pe cele deteriorate și mobilier pentru Grădinița cu Program Normal Izvoru Mare. În continuare, vom achiziționa încă o sută de scaune de piele, pentru înlocuirea celor deteriorate în corpul nou al școlii. Partener permanent al școlii, al comunității, vă urez succes și realizări în acest an școlar”, este mesajul pe care primarul Marius Liviu Petre îl transmite preșcolarilor și școlarilor care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor de învățământ din comuna Peștera.
Conducerea Școalii Gimnazială Nr.1 Peștera și-a întâmpinat elevii cu mobilier nou, curte interioară reamenajată, cadre didactice zâmbitoare și autorități locale ce au ca prioritate educația. De altfel, directorul școlii din Peștera, Magdalena Maria Boldașu, le-a spus tuturor celor prezenți că s-a muncit în toată perioada vacanței pentru crearea condițiilor optime pentru studiu, iar autoritățile locale au manifestat deschidere și interes pentru rezolvarea tuturor situațiilor apărute.
“S-a muncit pe parcursul verii, sâmbăta, duminica, pentru ca astăzi școala să arate la standardele cele mai înalte. Așteptăm rezultate bune și foarte bune de-a lungul anului și mulțumesc cadrelor didactice pentru efortul depus și autorităților locale care au manifestat întotdeauna interes în a ne sprijini pentru soluționarea rapidă a tuturor situațiilor cu care ne confruntăm”, a transmis directorul instituției de învățământ cu prilejul începutului noului an școlar.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Constanța a participat la festivitatea prilejuită de începutul noului an școlar din comuna Peștera inspectorul general adjunct Alina Diana Codreanu, care le-a recomandat părinților să-și susțină copiii în demersul educațional, de a colabora cu instituția de învățământ pentru a obține rezultatele dorite.
“Adresez rugămintea părinților de a-și susține în permanență copiii în demersul educațional, de a colabora cu instituția școlară, cu oamenii ce o reprezintă, astfel veți reuși să îi motivați pentru a obține rezultate foarte bune la învățătură. Urez succes celor mici, de la clasa pregătitoare, ce abia pășesc pragul școlii dar și celor de clasa a VIII-a, aceștia urmând să susțină la finalul ei un examen important”, a spus inspectorul general adjunct al ISJ Constanța la festivitatea de deschidere a noului an școlar organizată în comuna Peștera.
Important de precizat este că au fost citite mesajele transmise de ministru Educației Naționale, Liviu Pop, pentru deschiderea noului an școlar, precum și cel primit din partea inspectorului școlar general, Petrică Miu.
Au mai participat la festivitatea de la Peștera și viceprimarul comunei Peștera, Tudorel Grosu, comandantul Postului de Poliție Peștera, Viorel Tudoran, care a dat citire comunicatului elaborat de Ministerul Administrației și Internelor cu ocazia desfășurării începerii noului an școlar, explicându-le copiilor să aibă un an fără incidente. De asemenea, alături de elevii din Peștera a fost și consilierul local din cadrul Consiliului Local Peștera Vladimir Decu.