Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primarul Maricel a anulat o ședință de Consiliu, înfuriat de prezența opozantului său

Published

on

USR-iștii din Agigea îl acuză pe primarul comunei Maricel Cîrjaliu că se comportă ca un vătaf, iar toți ceilalți ar trebui să se comporte după cum vrea el. Reprezentanții USR spun că primarul inculpat Maricel Cîrjaliu tinde să se creadă într-un film cu gangsteri. Aceasta este concluzia lor după ceea ce s-a întâmplat ieri, la ședința de Consiliu local și după aceasta. Extrem de deranjat de prezența candidatului USR la primăria Agigea, Gabriel Ciobanu, primarul Cîrjaliu a tunat și a fulgerat, anulând ședința, pentru că nu acceptă prezența cetățenilor.

„Am vrut să particip, împreună cu câțiva cetățeni, la ședința de Consiliu Local și eram pregătit cu un set de întrebări pentru domnul primar. Iritat de prezența noastră, Cîrjaliu a cerut anularea ședinței pe motiv că este stare alertă, deși în sală eram sub 20 de persoane. Chiar a chemat poliția locală să fiu dat afară, spunând că el nu este de acord să fie în aceeași încăpere cu intrușii. În cele din urmă, ședința a fost anulată prin vot, cu toate că doi consilieri, de la PNL și PMP, s-au abținut“, a declarat Ciobanu pentru Ordinea.ro.

Circul primarului Maricel Cîrjaliu a continuat apoi afară. Cei de la USR spun că, la fel ca într-un film cu mafioți, în parcare, primarul a ținut să vină cu mașina amenințător de aproape de Gabriel Ciobanu pentru a-i face o poză.

„Ce a vrut să demonstreze cu acest gest? O încercare de intimidare sau o dorință incontrolabilă de a avea poze cu persoanele care i se opun?! Nu, domnule primar, folosind tehnica aceasta de intimidare nu ne impresionați, doar ne demonstrați cât de mic puteți fi!“, spun cei de la USR.

Gabriel Ciobanu a declarat pentru Ordinea.ro că ar dori să îl întrebe public pe primarul Maricel Cîrjaliu ce realizări a avut în acest mandat care se încheie și să prezinte un singur proiect pe care l-a finalizat. Candidatul USR la funcția de primar a mai spus că, din păcate, la Agigea, primarul nu permite înregistrarea video a ședințelor de Consiliu, ceea ce face ca cetățenii să nu cunoască cu adevărat problemele localității.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions