Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Primarul Maricel de la Agigea ar vrea să demoleze casa contracandidatului său

Published

on

În numeroase articole publicate de-a lungul timpului în Ordinea.Ro am relatat despre fapte și atitudini discreționare ale primarului din Agigea, PSD-istul Cristian Maricel Cîrjaliu. Am arătat că acesta și-a acordat sieși titlul de cetățean de onoare al comunei sale. Am scris că acesta i-a vândut fiicei sale un teren din patrimoniul comunei, fără licitație publică. Am scris de necazurile pe care Primăria le-a făcut restaurantului Pescăria lui Matei, care a primit amenzi pe bandă rulantă, pentru nereguli imaginare. Am scris despre teroarea administrată de primar fostului consilier Mircea Scărlătescu. Acesta a fost exclus în mod repetat din Consiliul Local și s-a pomenit târât în numeroase procese civile, după ce primarul i-a trimis decizii de impunere fiscală inventate din pix. La un moment dat, Scărlătescu a fost condamnat cu suspendare pe baza unei plângeri penale formulate de primar. Culmea, opozantul primarului fusese achitat pe fond, însă o judecătoare cu studii doctorale la Chișinău l-a condamnat cu suspendare direct în recurs. Tot la Chișinău a urmat studii doctorale și a publicat articole plagiate la un mod ordinar chiar primarul Maricel.

Consiliul Local Agigea funcționează și acum în mod ilegal, cu trei consilieri locali în minus, deoarece primarul Maricel a refuzat să declare locurile vacante, pentru a fi ocupate de alte persoane de pe listele de candidați.

Un tânăr educat încurcă planurile baronului de la Agigea

Isprăvile primarului PSD-ist au ajuns foarte cunoscute opiniei publice. Probabil din acest motiv, populația comunei s-a cam săturat de Cîrjaliu. Și nu de ieri de azi. Însă în anii trecuți nu s-a arătat nimeni capabil să-l înfrângă pe acest mic baron local de la Agigea. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Astfel, la orizont a apărut pentru prima dată un tânăr educat, care lucrează la o multinațională și care și-a anunțat deja intenția de a candida la Primărie din partea USR. L-am numit mai sus pe Gabriel Ciobanu, care începe tot mai evident să se bucure de simpatia localnicilor.

Advertisement
usr

Întrucât Primăria din localitate nu respectă aproape niciun standard de transparență și nu publică nimic despre hotărârile locale sau despre bugetul localității, Gabriel Ciobanu s-a decis să se informeze direct de la sursă. De câteva luni bune, el participă la toate ședințele Consiliului Local, având acest drep ca simplu cetățean.

Fake-news, marca Maricel Cîrjaliu

Se pare că situația l-a scos din minți pe Cîrjaliu, care a început să caute cu disperare un nod în papură împotriva adversarului său. La ultima ședință a aleșilor locali, care a avut loc pe 8 aprilie a.c., Cîrjaliu și-a dat arama pe față. El a inițiat un dialog spontan cu Gabriel Ciobanu, întrebându-l dacă îi place adevărul. Iar imediat ce a primit răspunsul prompt că da, primarul a continuat cu un atac frontal:

„Atunci să explicați dumneavoastră cum a construit tatăl dumneavoastră în câmp, lângă un stâlp de înaltă tensiune, să îmi spuneţi dacă aveţi contract cu ENEL şi RAJA. Propun consilierilor să sesizăm Prefectura, să verifice cu cei de la Inspectoratul în Construcţii legalitatea construcţiei”.

Cîrjaliu le-a arătat consilierilor o fotografie cu o casă ridicată în vecinătatea unui stâlp de înaltă tensiune. A doua zi avea să transmită dovada foto și către presă. Numai că, ce să vezi, Gabriel Ciobau spune că familia sa nu are nicio legătură cu locuința din fotografie.

Totul ar fi, așadar, un imens fake-news, o invenție a primarului, care a mințit fără scupule că locuința din fotografie ar fi a familiei contracandidatului său, ca să aibă motivul formal să-l atace. Și primarul nu s-a limitat doar la un atac direct, izvorât din informații false. El a cerut consilierilor locali să voteze pentru depunerea unui denunț la prefect împotriva familiei adversarului său cu privire la încălcarea legislației din domeniul construcțiilor. Consilierii au fost de acord cu cererea lui Cîrjaliu.

Advertisement
usr

Actele pe care Cîrjaliu nu mai vrea să le recunoască

Culmea, familia Ciobanu deține certificat de urbanism, autorizație de construire și proces-verbal de recepție finală a construcției de la Primăria Agigea. Documentul final, care atestă respectarea legii, este semnat de o comisie ordonată chiar de Maricel Cîrjaliu, în anul 2011. Practic, primarul a recunoscut legalitatea construcției prin acest document. A recunoscut-o mai apoi prin deciziile de impunere fiscală, emise an de an. Însă după 9 ani, Cîrjaliu s-a răzgândit subit, având nevoie disperată să-și intimideze adversarul.

”Casa din fotografie nu este a noastră. Este o casă din cartier, dar nu este a noastră. Știu că au fost niște angajați ai Primăriei în cartier, cu ceva timp în urmă, au făcut verificări pe linie de construcții și au pozat diverse case. Au și amendat pe cineva, se pare pe o interpretare a legii. Chiar îmi pare rău pentru această victimă colaterală. Pe de altă parte, cunosc metodele pe care le aplică primarul din Agigea. E disperat că va pierde alegerile și din cauza asta inventează chiar și în această perioadă în care ne aflăm în situație de urgență. Suntem în luptă cu un virus ucigaș, însă primarul are alte griji. Pe el îl interesează să facă plângeri, să amenințe și să intimideze. Îl anunț pe această cale că nu va scăpa de ceea ce îi este teamă. E un proverb, n-am inventat eu asta.” – a declarat Gabriel Ciobanu pentru Ordinea.Ro.

Preocupări de pandemie: vânzări și concesionări fără licitație publică

Trebuie să mai spunem că ședința Consiliului Local Agigea din 8 aprilie 2020 a avut caracter ordinar. Consilierii au fost convocați să participe la lucrări în mod nemijlocit, deși legislația din perioada stării de urgență prevede posibilitatea desfășurării ședințelor prin videoconferință cu adoptarea hotărârilor prin vot electronic. În marea lor majoritate, proiectele înscrise în convocator (vezi AICI) se referă la aprobarea concesionării sau vânzării unor terenuri fără licitație publică. Pe 6 aprilie, cu doar două zile înaintea ședinței, pimarul Cristian Maricel Cîrjaliu a suspendat procedurile de licitație publică în vederea vânzării și concesionării terenurilor din patrimoniul localității. Profitând de faptul că nu mai poate organiza licitații, Cîrjaliu a cerut votul consilierilor pentru a vinde mai multe terenuri ale localității în mod direct, fără licitație publică. Solicităm autorităților să verifice legalitatea acestor decizii.

În clipul de mai jos, puteți vedea câteva momente din conferința de presă în care Gabriel Ciobanu și-a anunțat candidatura la Primăria Agigea:

Advertisement
usr

(Sursa foto – casa din câmp: Focuspress.ro)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions