Primul satelit românesc va fi lansat în iunie din Marea Neagră, iar România va deveni astfel a doua țară din UE, după Franța, care va lansa pe orbita Pământului propriul satelit. Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) va lansa, în iunie 2021, primul satelit românesc, cu o rachetă proiectată și construită integral in Romania, scrie iQool.ro, care citează pagina de Facebook a proiectului. Conform paginii “Lansăm România”, țara noastră va deveni astfel a 11-a țară din lume care își lansează propriul satelit și a doua din Uniunea Europeană, după Franța. EcoRocket se va lansa de sub mare, în iunie 2021, printr-o procedură în premieră. În acest fel se obține o flexibilitate excepțională prin posibilitatea de lansare de pe orice mare sau ocean, fără a exista dependența de o rampă de lansare fixă.
ARCA este o asociație românească, fondată în anul 1999 de inginerul Dumitru Popescu. Aceasta se ocupă de construirea rachetelor, a baloanelor stratosferice și a vehiculelor aeriene fără pilot. Racheta pe care ARCA dorește să o lanseze în iunie se numește EcoRocket și este bazată pe abur.
Potrivit unei postări din data de 18 februarie, treapta a doua a rachetei a fost deja turnată și este realizată din materiale compozite. Aceasta ar urma să atingă o altitudine de 240 de kilometri.
Sursa: jurnalfm.ro