Angiograful primit de către SCJU în cadrul proiectului European “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri – DIPCDCI”, a fost astăzi exploatat pentru prima dată.
O echipă de medici din cadrul Institutului Clinic Fundeni a efectuat, în premieră, la Constanța, o chemoembolizare. Procedura a durat aproximativ o oră și s-a încheiat cu succes. Chemoembolizarea presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanțe embolizante și cistostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. Chemoembolizarea este alternativa la chimioterapia clasică, orală și parenterală și se adresează atât tumorilor hepatice primitive, cum este hepatocarcinomul dar și determinărilor secundare ( metastaze hepatice de cancere colo-rectale).
Proiectul prin care SCJU a fost dotat cu acest aparat ultraperformant de angiografie aparține Academiei de Științe Medicale din România în parteneriat cu SCJU și este coordonat de către Prof. Dr. Radu Deac. In total, 17 centre medicale din țară au fost dotate cu angiografe, prin intermediul fondurilor europene.
In cadrul acestui proiect național, SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța este implicat în mai multe teme:
-tema 2, Înființarea registrului national de tratament;
-tema 3, Implementarea în România a conceptului de Heart Team;
-tema 8, Evaluarea vascularizației și microvascularizației tumorilor hepatice utilizând echipamente hibride – angiografe cu posibilități de achiziție a imaginilor de tip computer tomografic;
-tema 9, Stabilirea unei hărți virtuale a vascularizației tumorale prin achiziție angiografică 3D și integrarea imaginilor CTși IRM.
Pacienții care vor fi incluși în studiu trebuie să îndeplinească mai multe criterii din punct de vedere medical. Rezultatele cercetării se vor materializa într-o strategie națională de tratament a afecțiunilor, aplicabilă pe tot teritoriul țării, în centre specializate.
Din echipa de cercetare fac parte: Dr. Radu Baz (coordonator), Dr. Irinel Parepa, Dr. Răzvan Maxim, Dr. Belgin Salim, Dr. Marius Militaru, Tehn. Adina Buica, Dr. Pavel Platon și Dr. Gina Rusu (Institutul Fundeni). Coordonatorul national al programului de oncologie din cadrul proiectului de cercetare este dr. Mugur Grasu, din cadrul Institutului Clinic Fundeni, care a participat astăzi, la SCJU Constanța, la efectuarea primei chemobolizări, alături de colectivul din echipa de cercetare.
”După finalizarea studiilor, angiografele vor rămâne în spitalele în care au fost instalate și vor fi utilizate în folosul pacienților.”, a precizat Crina Kibedi, din partea Biroului Comunicare și Relații Publice SCJU.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta